Reflexie, reflectie

 E bezna, se aud greierii si latratul infundat al cainilor din indepartare.E trecut de ora zero , noaptea se afla intr-o profunda desfasurare lasand printre randurile tacerii ei , sa se auda atat de clar detaliile fiecarui fosnet.Le ascult uitandu-ma in gol spre tavan si parca 

 imi aud pana si vibratiile timpanelor, sau poate e doar pulsul tensiunii din creier, de la oboseala…nu stiu. Aprind o lumanare si o privesc cu atentie, e atat de frumoasa flacara ce o decoreaza, o arde, o ucide, iar eu in loc sa o salvez, asist  la moartea ei lenta si nu fac nimic, am senzatia ca ma privesc intr-un fel de oglinda.Este o oglinda speciala, imi pot vedea vibratia sufletului in ea. Admir cu ochii intredeschisi flacara si nu stiu din ce motiv, simt ca privesc rezumatul universului ...imi place, sunt fericita ca el se afla aici in camera mea, tocmai aici...

Ii ascult palpaitul atat de timid, de elegant...si incet, incet, incep sa ma aud pe mine.Sun ciudat.

Nu stiu daca e motiv de bucurie sau de ingrijorare faptul ca savurez trairile nefiintelor ce ma inconjoara, dar ma simt bine facand asta...cred. Am ajuns intr-un punct in care suntem atat de evoluati in ale tehnologiei, incat am inceput sa pierdem legatura cu noi insine. Am ajuns sa ne indoim de legatura noastra cu natura, sau de legatura noastra cu simplitatile din viata de zi cu zi, simplitati care ne pot face sa zambim.Nu mai tinem cont de efectele extraordinare pe care un zambet venit din suflet , le poate avea asupra noastra.Chiar si tu, cel care citesti acum asta, ai putea gandi ca sunt lucruri mult mai importante care ar merita mai multa atentie, da...poate ai dreptate in felul tau. Insa eu acum vreau sa tin seama doar de adevarul meu.

Aici, stand intr-un intuneric dens pe la colturile camerei , un intuneric maro pe la mijlocul ei, si un intuneric deschis inspre mine si zona in care se topeste lumanarea, ma pot privi mai bine, pe mine si pe ce a mai ramas.Aud cocosul din spatele gradinii si ma bucur, bine ca nu aud masinile din trafic si sirenele ambulantelor.Da, am evoluat, ne-am inmultit...dar au evoluat si bolile si s-au inmultit de asemenea.Nu trebuie sa fii vreun cercetator  sa-ti dai seama de asta. Medicamentele s-au inmultit si ele, dar desi cu folos pe de o parte, parca pe de alta parte, o parte mai mare decat prima, folosul nu isi face simtita prezenta.

Am un borcan cu miere pe noptiera si ma uit cu pofta la el, dar ma abtin, stiu ca daca voi lua o lingurita, nu am sa ma mai opresc pana nu am sa ajung pe la jumatatea lui.Nici macar nu e asa de buna...parca are ceva aroma nasoala. Cand eram mica, ograda bunicilor mei era plina cu stupi. In fiecare vara cand storceau seva aurie, Raiul se cobora pe Pamant. Mirosul de fagure era precum un drog. Aiuram imaginandu-mi ca sunt un personaj dintr-un basm in care albinele erau zane bune. Intr-o zi m-am dus curioasa la stupi alaturi de bunicul meu.Pe cand scotea el fagurii cu multa grija, o albina veni bazaind sa ma cunoasca mai bine, eu insa nu am fost foarte incantata. Asa ca in loc sa ma prezint politicos, am luat-o la fuga printre parii de rosii, cat era ograda de intinsa. Si de entuziasmata ce nu eram, am inceput sa tip de pana si gainile se uitau ingrijorate adunandu-se in jurul cocosului, avea un aer de lider gata sa isi apere haremul punandu-si penele la bataie. Simtind ca nu prea am viteza, am lasat slapii sa imi sara din picioare.Am rupt si buruieni si rosii, am rupt si scaieti, dar si eu m-au rupt pe mine la talpi.Nu stiu dca merita osteneala, poate ca era mai comod sa las bazaitoarea sa ma muste, as fi suferit mai putin. Aveam un butoi plin cu miere, intr-o vara am reusit sa o mananc pe toata.In fiecare zi imi aduceam de la bucatarie cate o lingura pe care o abandonam acolo lasand-o sa mearga la fund.Si tot asa pana cand ai mei se certau de zor ca nu stiau unde dispar lingurile. Dupa ce am golit butoiul, au aparut si ele , misterul a fost rezolvat iar eu mi-am primit desigur chelfaneala. Nu mai avem acum albine, mierea o cumparam, nu stiu daca e real sau daca e doar in capul meu, dar parca nu e asa de buna...nu e ca cea din stupii nostrii.Da, dorinta asta de comoditate...de ce sa facem noi cand putem sa cumparam gata facut, ce iluzie.

In locul in care acum se afla mobila, aveam un televizor mare alb-negru, prindea doua posturi.Pe el tineam casetofonul vechi , iar casetele erau si mai vechi. Nu cred ca am avut vreo caseta care sa nu aiba banda lipita cu « scoci » taiat subtire. In locul calculatorului , era o vitrina in care tineam cartile. Sub vitrina era dulapul cu haine. Intr-o dimineata , cautandu-mi ceva de imbracat pentru scoala (eram in scoala generala) , am auzit la Tv o piesa care mi-a atras atentia.. Era una dintre cele mai bune(in opinia mea) piese ale trupei Korn. Acum aveam deja cateva posturi in plus caci am apelat la televiziunea prin cablu.Imaginea insa era tot fara culoare. Am ascultat jumatate de piesa  stand concentrata cu fata in dulap, abia apoi mi-am dat seama ca trebuie sa ma intorc daca vrea sa stiu cine, ce canta. E interesant cum niste intamplari aparent absurde , iti pot schimba modul de gandire, modul de a percepe in general totul, cum pot ele contribui la conturarea personalitatii, la alcatuirea unei fundatii peste care,chiar daca mai construiesi si altceva mai tarziu, cum e si firesc, ea ramana acolo inradacinata.

Vorbeam despre simplitate, da, simplitatea este uneori izvor de spiritualitate, izvor de viata, de VIATA , si cand spun viata, ma refer la « acea viata », la a simti ca traiesti , nu doar ca supravietuiesti. Simplitatea ne pune fata in fata cu noi, multe rele pornesc de la aceasta neputinta a noastra de a sta fata in fata cu propria noastra persoana. Sigur ca e interpretabil si ramificabil, dar repet – acum ma refer doar la UN adevar, doar unul...caci atat de multe adevaruri exista. Inlocuim simplitatea cu ceva si mai simplu, dar care noua ni se pare modern – cu imitatii. Simplitatea autentica are si ea greul ei, cea artificiala are un greu pe care il simtim ceva mai subtil, dar cu efecte mult mai adanci. Ne distrug doar aparent mai lent, in realitate ne distrug atat de repede...

Daca urmarea unei greutati de la tara consta in a face trupul mai puternic, asta pentru ca se munceste fizic, la oras, unde cei mai multi stau prin birouri si in fata calculatoarelor, mai ca nu se atrofiaza. Nu vreau sa fac acum diferentieri intre aceste doua tabere, caci ambele au avantajele si dezavantajele specifice.

Cu totii cauta metode de prelungire a vietii, e moda asta Eco. Stiinta cauta fel de fel de leacuri revolutionare. Ne  lasam manipulati de mass-media asta bolnava care ne serveste virusi, iar apoi alti virusi care sa-i combata pe primii si tot asa.De-ar incerca oamenii sa traiasca ei cu ei...distrugem totul, distrugem aerul curat in favoarea aparatelor de aer conditionat. Chiar si cei simplii se lasa adesea corupti, vand totul si se aleg cu bani...si ce e mai rau : uita. Nu va uitati originile caci de la uitare pornesc multe rele , iar de la neuitare si mai ales de la luare-aminte , multe fapte bune se trag. In loc de carti avem calculatoare care desi ne ofera atat informatii utile,  ne ofera fara indoiala si mult gunoi informational.Nu stiu cum se face, dar parca acesta din urma este cel mai des consumat. In loc de flori, avem flori de plastic , in loc de cai – splendide animale, avem masini care functioneaza cu benzina sau motorina , iar din cauza petrolului se pornesc razboaie, drame , tragedii ! Iar noi...de fiecare data cand trantim usa unei masini , se elibereaza o cantitate mica de plumb si alte nocivitati. Si pentru asta, razboaie...

In loc sa dam cu balegar pe ogoare, dam cu substante chimice. In loc sa avem grija de traditie, ne e rusine cu ea, ii facem adaugiri dezastruoase incercand sa o adaptam vremurilor prezente, dar nu ne iese, suntem snobi.In loc sa ne pretuim istoria, o uitam si repetam prostiile parca adancindu-le, in loc sa ne imbracam orasele intr-o arhitectura expresiva – caci sentimentele si talentul, respectul si spiritul omului pot fi scrise oriunde, nu doar pe foi, ci si in piatra, in lemn, in pamant – le imbracam cu pereti plati si goi...caci asa suntem.

Suntem nevoiti sa punem termopane pentru a ne izola fonic, dar favorizam astfel producerea mucegaiului  si « degradarii » aerului din case. Facem reclame idioate la produse de curatenie, fara sa stim ca folosite in exces, sunt daunatoare. Chiar si curatenia , asa cum se face in apartamenteele si casele instarite, poate ucide. Nu e baliverna, desi ati putea crede ca e. Sunt anumite bacterii a caror existenta trebuie sa o permitem prin casele noastre, evident, nu spun ca jegul trebuie sa primeze ! Dar aceste bacterii ajuta la buna noastra functionare, nu trebuie sa le ucidem spaland de zece ori pe zi, ca niste ...adevarate gospodine. N-ar fi bine sa inhalam mereu falsul miros proaspat al produselor destinate igienei , ci bine ar fi sa inhalam doar  mirosul aerului proaspat si atat. Ca si atunci cand faci o infectie urinara din cauza sapunului des folosit ( se intampla mai ales la femei), sau ca si atunci cand tot din cauza lui, pielea se uscuca, se irita, tot asa se « irita » si aerul ingrijit in exces prin metode fabricate.

Venise in vizita o fetita tare frumusica de la oras, la mine. Avea o jucarie roz, un telefon mobil. L-a scapat din ochi , iar catelul meu s-a gandit sa-l guste. Cand a vazut sarmana ca-i roade jucaria, a inceput un plans de parca nu-i mai zaream capatul. In cele din urma am recuperat jucaria ramasa intreaga, dar reactia fetitei a fost pe cat de simpatica

, pe atat de trista ; ura catelul. Nu vroia sub nicio forma sa il atinga, sa se joace cu el, mama ei o invatase ca e murdar. Va spun cinstit, am un catel curat ! Atat ca are blana si mai cate un fir de praf prin ea cum e si normal, aia nu e mizerie. Poate veti spune ca a fost o reactie fireasca, e copil, isi vrea jucaria. Si eu am avut jucarii, dar cele mai valoroase jucarii ale mele au fost intotdeauna animalutele. Ma gandeam la acesti copii, ce amitiri vor avea ei...Totul este fals in jurul lor, doar jucarii de plastic....pare mai igienic, nu-i asa ? Am pus mana si pe catel, si pe purcel si uite ca nu am murit. Animalele ne umple viata, mai ales cand suntem copii ! Ele ne invata sa iubim, inconstient ne trateaza de nesimtire, caci pentru animalutele noastre,dam tot cand suntem de-o schioapa, doar ele sunt mai copii decat noi. Si chiar daca ne purtam barbar cu ele uneori, iar asta pentru ca ne indeamna inconstienta varstei, cu siguranta ca amintirea acestor fapte ar putea sadi o lacrima ascunsa in coltul ochiului matur, rascolind in noi o ramasita de bunatate. Imi amintesc cum am scaldat pisica intr-un vas de vreo douazeci de litrii, plin cu apa. Ma intrebam eu de ce nu sta biata la suprafata, se ducea la fund... sau de curcanul care mereu sarea la bataie.Ma luptam cu el imaginandu-mi  ca sunt vreo razboinica. Si tin minte ultima oaie pe care am avut-o, am fugarit-o pana s-a urcat pe casa, caci era o parte mai inclinata pe unde putea sari daca isi lua putin avant. Nu mica le-a fost vecinilor mirarea sa vada oaia pe coama casei. Calul albastriu pe care il aveam, era inorogul meu. Animalele sunt suflete, plasticul nu e suflet. Intrand in contact cu ele, intram in contact cu noi, inconjurandu-ne de plastic...intram in contact cu nimicul.

Traim in contradictoriu , cautam comoditate, o gasim, dar nici macar nu stim sa ne folosim constructiv de ea.Cautam viata lunga, poate chiar nemurire, dar gasim moarte, cautam natura, dar prin filtre artificiale. Aici e o contradictie, daca vrem natura, de ce fugim de moarte ?  Moartea face si ea parte din natura, e singurul lucru de care putem fi siguri in aceasta viata, ca vom muri. Cautam bezmetici  viata lunga in natura vanduta prin farmacii...si credem ca totul se rezuma acolo. Suntem manipulati atat de usor, revoltator de usor. Mai bine cautati sa traiti clipa alaturi de ea, in ea, in inima naturii. Simtiti alaturi de ea, incetati din a mai numara anii, doar inmultiti senzatiile de pace, de multumire de sine, de detasare si impreunare cu viul. Lasati cantitatea vietii, imbratisati calitatea ei, imbratisati fericirea ! Pare prea simplu sau prea frumos sa fie adevarat ?  Incercati si veti fi surprinsi sa descoperiti ca multi nu veti reusi la incercarea dintai....cum spuneam, simplitatea are complexitatea ei.

Dau o privire peste ce am insemnat aici si nu vad o structura limpede, nu vad ordinea,

 vorbesc despre una, sar la alta, parca rupand vag legatura dintre unele  subiecte.Apoi revin iar la un subiect, iar la altul nu mai revin.Am vrut sa vorbesc despre haos, prin urmare,fara sa imi dau seama, am scris pare-mi-se haotic...sensul nu il stiu, fiecare sa il gaseasca de unul singur daca vrea.Cine doreste sa schimbe lumea, sa inceapa cu el insusi. 

E tarziu si lumanarea aproape ca s-a topit, flacara isi incearca ultimele guri de oxigen, greierii se aud mai rar, cainii nu se mai aud deloc. Intunericul inchis de la colturile camerei a invaluit intunericul maro de la mijlocul ei, iar acum e pe cale sa il inghita si pe cel deschis din preajma mea si a lumanarii. Aduce cu el o stare de somnolenta , iar oglinda din flacara muribunda se resoarbe. Nu mai am unde sa ma privesc, decat in ceara ei calda, lichida... si care ia cu usurinta forma vasului in care se afla – se adapteaza. Dar stiu, urmeaza sa se raceasca, sa se intareasca, sa nu mai fie de folos. Nu mai vreau sa ma privesc in aceasta oglinda. Ma face sa ma gandesc ingrijorator la cantitate, nu la calitate, iar eu vreau sa raman cu imaginea frumoasa a calitatii ei. Mi-a luminat atat de frumos acest miez de noapte, dar daca ar fi ramas vie la nesfarsit, luminita ar fi devenit o banalitate, nu imi doresc asta. Vreau sa raman cu imaginea pura a frumusetii lucrurilor care sunt de o valoare inestimabila, tocmai pentru ca au existenta efemera.