joi, 19 mai 2011

Amiaza urbana

19 mai 2011/ana cristina 

Sosele intortocheate,
Vesnic treze semafoare,
Cai ferate
Si pe frunti sudoare.

Zebre-aglomerate...
Claxoane cu nerabdare
...aspru apasate
Cladesc enervare.

La flanc de-ntortochere
In curanda-apropiere,
Un lac mic in multa verva
Abia daca se observa.

Pe centru, o catedrala
Saracacios imbracata
Intr-o-arhitectura goala
Insipid simplificata.

La usa-i stau cersetori
Dornici pentru exploatarea
Multor suflete ce vin
Sa-si caute aici iertarea.

Mincinosi cu mult tupeu
Tot si tot mai multi exista,
Cer timid cate un leu
Si de nu le dai, insista.

Inspre teatru, magazine
Mereu de gheliruri pline ,
Dichisite vanzatoare
Mint frumos, convingatoare.

Si de ar veni o ploaie
`n asta hojma agitare
`ntrucatva sa mai inmoaie
Din augusta poluare...

Of... de ar trazni putin
In bubele omenirii
Sa arda impetuos
In  stacojiile pieirii.




miercuri, 18 mai 2011

Parc cu ciori

 14 mai 2011/ana cristina 

O alee de-asfalt
Galant se desfasoara
Prin fata unei banci
Cu scandura murdara.

Un copac inalt
Din vremi de-odinioara
Cu crengi, forme de lanci
Pe sol frunze-si coboara.

Si-n juru-i zabovesc
Arbori mici si mari
Mai toti batrani si grei
La poale-si cresc lastari.

Masive statui
din piatra slefuita
Parca-au transpirat tot stand,
Sub bolta crud de insorita.

In poiana, arsitei
sunt date sa le sape...
Stancile ce-au inceput
De sete sa se crape.

Banci sunt mai `nainte
Alte banci murdare...
Asteptandu-si amorezii
Triste si cugetatoare.

Dar cine oare sa vina
In asta sinistritate
Unde corbi si ciori se bat
Pe hoituri abandonate.

Pe crengile bifurcate
De prin cuiburi puii tipa
Ascutit si enervant,
De glas parca fac risipa.

E-mpanzit de zgripturoaice,
E atat de-nsingurat,
E secat de frumusete
Parcul e abandonat.

Si-n van bancile asteapta
Cand in jur de corbi e plin
Amorezi sa gazduiasca...
Amorezi ce nu mai vin.

marți, 17 mai 2011

Pianului

19 ianuarie/2010/de Ana Cristina

Din albe esti facut si negre
Din tacute nonculori...
Ne spui despre tenebre,
Despre paradis si flori.
Vorbesti despre lacrimi, zambete, fiori...
Adormi in tine patimi,
Unde-i noapte, semeni zori.

De-atatea maini tu esti atins
Ce scriu sentimente-n tine...
Si focuri cate-ai stins,
Arzandu-ti propriul sine.

Esti zacamant de pasiuni,
Latente-adese ori...
De emotii efemere
Si de sori nemuritori.

Si chiar facut din nonculoare,
Cand in suflete-avem nori,
Tu cantand, in noi rasare
O lume de vii culori.

Si sorbind din noi in tine
Acei nori de tulburare,
Incet apui, incet devii...
Monument de neuitare.

Mai apoi te stingi de tot
Impietrindu-te-n plointe,
Devenind o de poveste
dulce-aducere aminte.

Vacanta vietii

Cea mai frumoasa vacanta pe care am avut-o?... A fost acea vacanta prin care trece fiecare om in procesul de maturizare. Daca am considera viata o poveste, o carte, ea ar avea introducere, cuprins si incheiere, deznodamant. Dar, asa cum orice inceput are un sfarsit, se poate spune ca orice sfarsit are un inceput. Introducerea vietii ar fi copilaria, cuprinsul ei ar incepe cu adolescenta... Pot spune, prin urmare, ca vacanta cea mai frumoasa pe care am avut-o a fost adolescenta. Adolescenta este vacanta vietii, este pragul pe care trebuie sa il trecem pentru a intra in camera vietii care urmeaza a ne gazdui...

A fost o vacanta care, in momentul in care am trait-o, mi s-a parut a fi una in care voi ramane mereu... A fost o vacanta pe care uneori mi-as fi dorit sa o parasesc cat mai repede. La momentul respectiv nici macar nu mi-am dat seama ca sunt in vacanta si ca trebuie sa vizitez cat mai multe lucruri frumoase, trairi, oameni. Am vizitat multe senzatii, insa dupa ce am iesit din aceasta vacanta sau dupa ce vacanta m-a parasit, ca sa spun asa, am realizat ca puteam sa fac mult mai multe lucruri, ar mai fi fost loc de atatea... In mod sigur, adolescenta este cea mai frumoasa vacanta pentru 90% dintre noi, doar exceptiile nefericite nu au parte de asa ceva.
Este un sentiment paradoxal cum, in aceasta perioada, adolescentii se simt atat de incoltiti din toate partile, mai ales de catre parinti ori profesori: Nu fa aia, nu fa aialalta! Numai in vacanta nu se simt, saracii, nici eu nu m-am simtit in vacanta de multe ori.
Cand primeam vacanta mare, de vara, ma bucuram enorm, ca mai apoi sa imi fie dor de scoala, abia asteptam sa inceapa... Degeaba era vacanta cea mare, daca la un moment dat plictiseala isi facea simtita prezenta. Ce este prea mult strica! Este exact ca si cu somnul, este necesar sa ne odihnim, dar trebuie ca dupa maxim 8 ore sa ne trezim, chiar daca senzatia de somnolenta exista la trezire, inevitabil... Daca ne lasam ispititi de aceasta stare si mai lenevim in pat o ora sau doua, dupa ce ne trezim ne doare capul, ne trezim direct obositi. Asa si cu vacanta...
Dupa ce trece insa atat de frumosul concediu al vietii, abia atunci realizeaza cu totii ca au iesit dintr-o perioada de recreere superba, in care niciodata nu vor mai intra. Dupa ce trec pragul "cuprinsului vietii", niciodata nu se vor mai indragosti pentru prima data, se vor indragosti desigur, dar nu pentru prima data, nu ca prima data, nu cu acele emotii. Niciodata nu vor mai pacatui inocent, ci vor pacatui... Si pacatul va ramane pacat, mai aspru penalizat. De ce? Pentru ca discermanatul isi va intra in rol. Niciodata nu vor mai visa in modul in care au facut-o in... vacanta. Eu visam ca si cum visele erau atat de usor de realizat, nu aveam timp sa observ ca nu se poate sa le materializez, imi doream unele lucruri atat de mult incat traiam in iluzia ca sunt deja ale mele. Sau traiam cu senzatia continua ca sunt la un pas sa le obtin. Eram ce vroiam eu sa fiu. Am fost intr-o continua relaxare, intr-o continua descoperire de noi frumuseti. Stresul pe care credeam ca il aveam atunci, am realizat acum ca el nu era decat o... vacanta pentru recreere.
Oricine are nevoie de o vacanta, nu doar noi oamenii, ci si sentimentele si simtirile noastre. Asa cum atunci cand suntem prea stresati e nevoie sa ne luam o vacanta pentru a ne recrea, tot asa unde e o continua recreere... trebuie sa o punem in balanta cu putin stres. Fiecare lucru are un opus, fiecare sinonim are un antonim, fiecare diminutiv are un augmentativ. Toate aceste lucruri servesc la formarea echilibrului, echilibrul inseamna alternanta binelui si raului, deci sa nu ne suparam. Eu atunci m-am suparat, dar acum zambesc. Asa e firesc sa fie!

de ana cristina

Oamenilor mari

Pe cei care au dat maretia culturii romanesti nu ar trebui sa ii uitam. (Insa in ziua de astazi suntem prea preocupati de ziua de maine, deci nu ne mai ramane prea mult timp sa ne aducem aminte de ei...)

Scriitorii, de exemplu, cu opere atat de frumoase, pline de intelesuri, de lectii de viata. Sunt cativa care mie mi-au placut in mod deosebit: Eminescu, Bacovia ,Minulescu, Eliade... Dar, evident, ei sunt doar niste exemple la indemana, sunt multi altii a caror memorie merita pastrata in nemurire. De ce au fost ei oameni mari si de ce ar trebui sa nu ii uitam? Pentru ca ei, prin opera lor, au stiut sa ne arate viata dintr-o multime de puncte de vedere. Ne-au oferit personajele create de ei ca prieteni, prieteni ideali carora le-am putut descoperi secretele... dintre cele mai personale si mai de nespus. Acesti prieteni din literatura niciodata nu ne vor critica pe motiv ca i-am vorbit de bine sau de rau, niciodata nu ne vor reprosa ca am facut ceva gresit la adresa lor. Ei ni se ofera pe tava, cum s-ar zice, ne ofera deplina libertate de a-i critica sau nu. Acesta este un motiv pentru care nu ar trebui sa ii uitam pe cei care si-au pus amprenta asupra culturii noastre. Ei ne-au oferit lumi prin povestile lor... lumi in care sa traim cum vrem si sa experimentam orice. Ne-au oferit lecturi pe care citindu-le, sa ne faca sa calatorim oriunde dorim, feriti fiind de ochii lumii si mai ales de spiritul ei critic, ne-au oferit libertate a sufletului. Dar cati dintre noi mai inteleg sensul acestor cuvinte, sunt doar fabulatii pentru majoritatea tinerilor. Si, sincer, nici macar nu stiu daca e vina lor... Societatea in sine nu mai da timp acestor aspecte spirituale, culturale. Exista un citat care spune ca nu suntem fiinte umane cu experiente spirituale, ci fiinte spirituale cu experiente umane. Ar trebui sa nu uitam acest lucru. Oamenii mari prin creatiile lor au dovedit acest aspect fara doar si poate, trebuie doar sa avem bunavointa sa ii descoperim. Poate ca undeva in viitor, cand lumea va fi exagerat de robotizata, iar oamenii isi vor da seama ca nu este bine si ca o evolutie asa cum ei o concep acum (cu din ce in ce mai multa tehnologie) nu inseamna altceva decat o autodistrugere. Poate ca atunci vor cauta urmele acestor oameni mari... Asa cum dupa multe defrisari ale spatiilor verzi in favoarea constructiilor, oamenii si-au dat seama ca au facut rau, asa se va intampla si cu aceasta cultura a noastra care este inlocuita cu activitati superficiale. Cultura poporului nostru este ca o vietate latenta. La un moment dat va rabufni, nu are rost sa fiu absurda sa spun ca se va intampla in viitorul apropiat, nu... Dar se va intampla la un moment dat! De asta nu trebuie sa ii lasam sa moara pe acesti oameni mari... Pentru ca ne-au oferit prieteni, prieteni care sunt acolo mereu pentru noi, din greselile carora putem invata, care nu se vor plictisi niciodata de noi, indiferent de cate ori am dori sa ne refugiem in brtatele lor. Desi suna a cliseu, prietenii sunt atat de importanti! Iar ei nu se mai gasesc in mondenitatea ori modernitatea de azi.
Oamenii mari probabil au simtit si ei acest lucru la vremea lor, din acest motiv au creat atat de multi prieteni adapostiti in paginile cartilor.

de ana cristina