Xandria – Neverworld`s end (2012)

Ultimul album Xandria m-a impresionat  mai mult decat ma asteptam dupa ce am vizionat aproape fara sa clipesc videoclipul piesei Valentine.In fiecare melodie se simte acel ceva arhaic, originar, salbatec, rebel…care iti gadila spiritul facandu-l sa vibreze, sa isi doreasca sa iasa din inchisoarea carnala, sa prinda aripi, sa evadeze in forta cu viteza luminii contopindu-se cu vazduhul, iar apoi sa inceapa sa isi tipe gloria prin perle de clape si viori, reprezentantele frumoasei in instrumentalul muzicii rock, si in gemete de chitara electrica, reprezentanta bestiei imblanzite de sentimentul coplesitor si pur al iubirii, bestie a carei violenta infinita se dezlantuie ca un paravan protector in jurul sufletului sau pereche. Un album ce te duce intr-o lume fantezista, o lume in care melancolia nu poate sa doara, ci doar sa imbrace sufletul cu energie pozitiva si ambitii nobile.Te face sa iei totul ca atare si sa vrei sa transformi atat bucuriile cat si tristetile intr-un singur cantec incoronat de pozitivism, de libertate absoluta, de lumina proaspata care dansand alaturi de intuneric, isi pune in valoare stralucirea subjugand umbra ce se vrea amenintatoare.

Este adevarat ca ceea ce se intampla pe acest album te duce instantaneu cu gandul la Nightwish (cu Tarja). Unii condamna fenomenul, nici mie nu imi vine sa spun ca e in regula ca o trupa sa copieze o alta trupa.Tot: intrumentalul, vocea Manuelei Kraller, versurile...aduc a Nightwish. Cu toate astea... la ce treaba buna au facut, nu-mi prea vine sa insist asupra acestui aspect.Sper insa ca urmatorul album sa fie cel putin la fel de bun, la fel de partrunzator, dar ceva mai individualizat...ca potential...nu se pune problema ca nu exista!

Album de colectie!! \m/

Extravagantul Conan Doi - De-a baba oarba - Vlad Musatescu

Intr-o epoca in care existenta ne este caracterizata (printre altele) de o viteza nociva, din pacate consecinta ( care se materializeaza in oboseala), justifica lipsa noastra de interes fata citit. Propriile nevoi (reale sau imaginare),nervozitatea provocata de neindeplinirea acestora, ne instraineaza de dorinta cunoasterii unor povesti nascocite de minti geniale."Sunt doar fantezisme irelevante, n-am timp de filozofeli, trairi ori suferinte ale unor personaje!"In mod constient sau nu, asa gandim multi. Din realitate ne procuram hrana pana la urma, asa ca dedicam vijelioasa noastra vietuire  mentinerii picioarelor pe pamant, adevarat, e de inteles.(desi nu-i de bun augur fenomenul). Si daca e mai greu cu intensitatile, daca nu exista dispozitie pentru impovarari de natura fantezistoliterarointensolacrimogena, atunci potfiti de va detensionati cu un roman de tot rasu! Ca doar cui nu-i prinde bine o portie zdravana de hohote zambarete! In "De-a baba oarba", caci despre acest volum este vorba, Conan Doi, scriitor si detectiv, isi cauta un coltisor de lume retras, in centrul caruia sa gaseasca linistea necesara terminarii unui roman.La recomandarea unei profesoare de pian, acesta ajunge intr-o localitate prahoveava, Coltiilupchii. Desigur gaseste liniste ioc. In schimb isi face buni prieteni, o veritabila echipa de comando alaturi de care mai tarziu il va demasca pe Guliver Naiba, un pretins mag (in realitate fost preot si escroc de nivel inalt), care sustine ca slujeste Diavolului -prea josimii si adancimii sale infernale. Naiba provoaca teama printre apartinatorii catunului motiv pentru care isi propun sa descopere misterul de care e inconjurat , Conan le vine in ajutor.Practicile Naibii sunt si ele de tot rasu, atat cele pe care le foloseste pe post de camuflaj  pentru a nu-si dezvalui adevarata ocupatie, cat si adevarata mesterie.

O poveste umoristica de nota zece plus, fiecare pagina provoaca cel putin un zambet larg!Cel putin!

Extravagantul Conan Doi cuprinde romanele De-a v-ati ascunselea,De-a puia gaia,De-a baba oarba, De-a baza.

Vaza cu flori

Acesta este un desen pe care l-am facut intr-o noapte in timp ce ascultam teatru radiofonic.Eram acasa.

Desi am fost mereu atrasa de desen(ca de multe alte forme de arta),nu am fost foarte talentata in acest sens.

Nu-mi aduc aminte ce s-a intamplat atunci.Sau daca s-a intamplat ceva.Stiu doar ca toata noaptea

am ascultat teatru.Am luat o foaie, un creion si am mazgalit.Mi-a iesit asta.Imi este un desen drag.

Nu pretind ca e mare branza, dar am o simpatie aparte pentru el.Cred ca este singurul desen in care

mi-am surprins cu adevarat starea de spirit pe care am avut-o intr-un anumit moment.Si nici macar nu am 

premeditat sa fac asta.Pur si simplu mi-a iesit,asta cred ca e frumusetea!Am uitat de existenta lui,nici nu stiu daca mai exista pe foaie.Se pare ca online-ul are utilitatile sale :)

Nu e editat in niciun fel.Ce drag imi e! Yeah, stiu ca sunt subiectiva pana la stele si inapoi,e doar mazgaleala, dar am dreptul, nu? :D

Stiu ca sunt sanse minime, inspre inexistente sa il copiati si sa-l postati pe nu stiu unde,dar asa preventiv va rog, daca prin absurd se intampla sa vreti sa faceti asta, sa nu o faceti.E o rugaminte.Insistenta.Multumesc mult pentru intelegere :D

de ana cristina

Ignoranta - Milan Kundera

 In 1968 Irena si Josef au plecat din Cehia imediat dupa invazia armatei rosii. Romanul urmareste reintoarcerea in tara natala a celor doi, dupa caderea comunismului.

Se intalnesc intamplator intr-un avion, ea il recunoaste pe el chiar daca au trecut douazeci de ani de cand nu se mai vazusera. Irena il abordeaza iar Josef din politete ascunde cu tact faptul ca femeia  ii era complet straina. 

In tinerete acesta o dorea ,insa pentru a scapa de traiul tensionat alaturi de propria-i mama , fata il refuza atunci alegand sa se casatoreasca cu Martin, culmea...un prieten de familie ales tot de mama Irenei.Mai  tarziu acesta deceda, Irena il intalneste pe Gustaf , un barbat alaturi de care isi face un rost.Totusi exista o nemultumire, atractia erotica dintre cei doi lipsea cu desavarsire. Aveau o viata frumoasa la Paris, dar intoarcerea in Cehia avea sa vina  cu  aventuri  nebanuite pentru amandoi.

Nici Irena si nici Josef nu se mai regaseau in tara natala, totul se schimbase, oamenii...obiceiurile, erau niste straini.Si daca la inceputul cartii se vorbeste despre o MARE INTOARCERE, in continuare cei doi emigranti aveau sa afle ca asa ceva nu putea sa existe.

Fiind coplesita de monotonie , de un sentiment ciudat, neplacut, Irena vede in intalinrea cu Josef  sansa de a readuce la viata povestea lor de iubire din tinerete , precum si sansa de a face o alegere de una singura, de a alege sa fie cu el. Era coplesita de un sentiment de dependenta, de inferioritate.Toate alegerile din viata ei fusesera facute de catre altcineva, mare parte din ele de carte mama care o trata cu indiferenta, cu o raceala  inexplicabila, de condamnat.

Simtindu-se neglijata  alege sa iasa cu Josef , singurul care parea sa ii inteleaga nostalgia, sentimentul amar provocat de instrainarea de tara. Intr-o camera de hotel, fiind sub influenta bauturilor alcoolice, Irena ii vorbeste obscen, il excita si fac dragoste.(postludiul e cu adevarat tragicomic)

In tot acest timp, Gustaf  ...ramas acasa alaturi de soacra lui (mama Irenei) intra in jocul pervers initiat de femeia batrana, il atrage intr-un dans lasciv in fata oglinzii si in final se culca cu el.

Povestea e mult mai complexa decat acest scurt rezumat, complexa din punctul de vedere al trairilor.Ea prezinta drama a doi emigranti, dorul de tara pierduta, dezamagirea reintoarcerii.Nu as spune ca e geniala, dar merita citita mai ales ca nu e foarte lunga.Emana o atmosfera ciudata de culoare gri prafos.Ne arata ca privitul in urma nu este intotdeauna sanatos, devine chiar daunator daca este practicat in exces.Exista si fragmente care atrag atentia asupra unor sensibilitati prin care oamenii pot trece si asupra consecintelor cedarii in fata acestor trairi fragile.

Parca lipseste ceva din carte, sau poate ca pur si simplu nu e “genul meu de carte”,ii lipseste ceva din structura profunzimii, nu stiu ce.Sau poate ca e un fel de profunzime pe care nu sunt eu capabila sa il inteleg...mai degraba asa.

Am subliniat cateva randuri care mi-au atras atentia :

“Nostalgia apare ca suferinta provocata de ignoranta”

“Toate previziunile se insala, ele spun adevarul despre cei care le fac, nu insa despre viitorul ci despre prezentul lor”

“Cu ea le fermeca pe femei, care intelegeau prea tarziu ca aceasta bunatate era nu atat o arma de seductie cat una de aparare.Ca sa le poata pastra si totodata sa le evite tragea in ele cu obuze de bunatate.Iar el, ascuns dupa norii exploziei, batea in retragere.” 

“Nostalgia nu sporeste activitatea memoriei, nu trezeste amintiri, ea isi este suficienta siesi, propriei sale emotii, fiind preocupata doar de suferinta sa”

“Dragostea este triumful timpului prezent”

“Intr-o zi vazandu-si noul iubit venind spre ea intr-o haina albastra, isi aminteste ca si cel dinainte ii placea albastru.In alta zi privind-o in ochi , el foloseste o metafora insolita pentru a-i spune cat sunt de frumosi; fata e fascinata vorbind despre ochii ei, primul iubit i-a spus aceeasi fraza insolita , cuvant cu cuvant.Coincidentele acestea o vrajesc.Cand nostalgia iubirii trecute coincide cu surprizele celei noi , se simte mai patrunsa ca oricand de frumusete.Imixtiunea fostului iubit in povestea traita acum nu este pentru ea o infidelitate secreta, din contra, o face sa-l iubeasca si mai mult pe cel care paseste langa ea.

Cu anii, va vedea in aceste asemanari o deplorabila uniformitate a indivizilor(care pentru un sarut, se opresc toti in aceleasi locuri, au aceleasi gusturi vestimentare, flateaza o femeie cu aceeasi metafora) si o monotonie plicticoasa a evenimentelor (care sunt vesnica repetare a unuia si acelasi); dar, ca adolescenta, saluta aceste coincidente ca pe niste miracole, dornica sa le descifreze intelesul.Faptul ca iubitul de azi seamana in chip straniu cu cel dinainte il face si mai extraordinar, si mai original, si fata e convinsa ca ii este, in chip misterios, predestinat.”

“Prin definitie, pasiunea este exces”

“Muzica devenita zgomot nu are forma; apa murdra a muzicii in care muzica moare”

Iarna in imagini - Cherelus 2012

Istoria ceaiului

Fie ca alunga o boala, fie ca incalzeste trupul pe timp de iarna sau il racoreste in zilele insorite, fie ca da aroma noptilor intime invaluindu-le in abur sau tine companie prietenilor adunati in jurul mesei la o vorba, ceaiul ramane unul dintre cei mai vechi prieteni ai omului.El este sangele mortii florilor, frunzelor, viata plantelor de dupa moarte. Este un miracol...si nu cred ca exagerez, faptul ca plantele isi conserva cadavrele pentru un timp atat de indelungat...iar noi sorbim existenta, sorbim viul din nefiinta lor. Sftintenia naturii este coplesitoare! De ne-am aminti mai des despre asta...

Ceaiul nu face bine doar fizicului ci si spiritului, nu as putea sa explic de ce, pur si simplu o face.Pentru a observa asta e nevoie doar de putina atentie din partea sorbitorului sau.Ceaiul este elegant,discret, actioneaza cu tact,lent dar sigur! Are nevoie doar de putina rabdare.Si pentru ca notiunea de rabdare ar putea ascunde  chiar ideea neplacerii de a astepta, de a acorda timp... nu ar fi in zadar.A alege sa inspiri dimineata aburii unui ceai fierbinte in loc de cafeaua tare ambalata in fumul unei tigari, ar putea insemna multi ani de viata in plus.Lucruri atat de simple...de o importanta infinita !

Am cules cateva imagini care fac trimitere la rafinamentul din jurul ceaiului si am sterpelit un scurt text care spune cate ceva despre isoria lui.Ar merita un eseu in adevaratul sens al cuvantului, o carte in care sa fie prezentate nu doar metodele de preparare,soiurile si afectiunile pe care le combate ,totul exprimat intr-un mod obiectiv, ci o carte in care sa-i fie contemplat suflul, imbratisarea magicului din vaporul pictat cu arome imbietoare... parca perestinate vindecarii emotiilor noastre hapsane.

Scurt istoric :

Adevar sau legenda?
Legenda spune ca primul ceai s-a preparat din intamplare in anul 2700 I.C., pe vremea imparatului chinez SHEN NUNG ( 2737-2697 î.C. )
Acesta obisnuia sa bea apa fiarta, de teama imbolnavirii, si permanent in bucatarie fierbea un vas cu apa. Intr-o zi, un vant starnit din senin a aruncat frunze si crengute de pe lemnele asezate sub fereastra bucatariei, direct in vasul cu apa fiarta, schimbandu-i culoarea. In acelasi timp o aroma puternica a umplut bucataria. Licoarea astfel obtinuta a fost apreciata de imparat, bineinteles dupa ce a trecut „testul” bucatarilor.

Ceaiul si Japonezii
Multa vreme ceaiul a fost bautura folosita numai de calugarii budisti chinezi, ca fortifiant în lungile ore de rugaciuni si meditatii. In timp ceaiul a patruns si in Japonia adus de calugarii care se intorceau din China de la studii si a cuprins toate aspectele vietii cotidiene, de la jocurile erotice pâna la arta sinuciderii. În jurul anului 1200 , în Uji, localitate din vecinatatea orasului Kyoto, un calugar a realizat prima gradina botanica din lume unde cultiva, printre alte plante, si ceai, frunzele constituind baza pentru licoarea preparata prin infuzie si servita ca o bautura revigoranta în templu. Vizitatorii si prietenii budisti - calugari din alte manastiri - care doreau sa învete cultivarea ceaiului, primeau la plecare seminte si lastari.

Ceaiul ajunge în Europa
Cu toate ca portughezii au fost primii care au ajuns in China reusind ca dupa 40 de ani de comert infloritor cu matasuri,mirodenii, cafea si bauturi exotice sa fondeze portul Macao, comerciantii olandezi sunt totusi cei care în anul 1610 aduc ceaiul în Europa.În 1636 ajunge în Franta, în 1638 în Rusia, în 1650 în Anglia si în 1657 în Germania.
Ceaiul era totusi cunoscut cu mult inainte, din scrierile istoricilor vremii. O descriere amanuntita a ceaiului si a ceremonialului servirii lui gasim in jurnalul de calatorie al unui iezuit portughez, care tocmai sosise din Macao: "Când o persoana vine la o alta persoana în vizita, obiceiul este de a aduce o bautura pe nume CH'A, care e amara si rosie".. Olandezii nu numai ca au adus pentru prima oara ceaiul în Europa, dar au si popularizat numele, nume care se foloseste si astazi. Primul transport a fost livrat din Java, iar numele ceaiului a fost adoptat din dialectul AMOY care se pronunta T'e ( TAY în chineza ). Portughezii, pe de alta parte, au pastrat denumirea cantoniana CHA, folosita pâna astazi în multe tari, printre care si în limba româna. Tarile vest europene, în care si olandezii care au promovat ceaiul, au folosit denumirea TAY care, derivata în propriile limbi, a ajuns: TEE, TEA, etc.

America sau Ceaiul cu gheata
În 1904 Statele Unite erau pregatite sa arata lumii dezvoltarea lor economica.. Expozanti din lumea întreaga si-au adus produsele la primul Târg International al Americii care a avut loc la St.Louis . Unul dintre acestia a fost Richard Blechynden, proprietar al unei plantatii de ceai. Initial el a dorit sa împarta vizitatorilor câte un ceai fierbinte. Dar, datorita caldurii, nimeni nu era interesat. Pentru a-si salva investitia, a mai facut o incercare de a capta „atentia” publicului, aruncand în ceaiul preparat si servit vizitatorilor cate un cub de gheata. Asa a fost inventat ICE TEA-ul care in scurt timp a devenit una dintre cele mai profitabile afaceri.
Patru ani mai târziu, Thomas Sullivan din New York, a dezvoltat conceptul de pliculet de ceai ( tea bag ). Fiind un comerciant de ceai, el ambala cu mare grija mostrele de ceai pe care le trimitea beneficiarilor. A realizat oportunitatea afacerii, când a vazut ca restaurantele prepara ceaiul cu tot cu ambalaj, pentru a nu imprastia frunzele de ceai prin bucatarie.