Portretul lui Dorian Gray – Oscar Wilde

Nu pot sa imi spun parerea despre acest roman fara sa ma refer si la filmul Dorian Gray, evident inspirat de carte.El a fost cel care mi-a deschis interesul pentru ea. De cele mai multe ori, cartile sunt mai bune decat filmele ce le urmeaza....in cazul de fata nu stiu daca este tocmai asa.Fara indoiala, romanul este foarte bun, insa daca ar fi sa il compar cu filmul, as zice ca cel din urma aduce un plus de farmec.

Actiunea are loc in Anglia, personajele principale sunt : Dorian Gray, un baietandru aflat la puntea dintre adolescenta si maturitate, lordul Harry Wotton care-i devine cel mai bun prieten si Basil Hallward, un pictor inzestrat cu un talent mediocru, dar pasionat. Frumusetea lui Dorian ii farmeca pe cei din jur, barbati si femei, iar pentru Basil devine o sursa de inspiratie extrem de valoroasa. Tanarul necopt apropiindu-se de Harry, se lasa influentat pe nesimtite de teoriile sale despre viata, teorii care nu insumau altceva decat o filozofie a superficialitatii, argumente aparent bine inradacinate ce  indemnau la o viata usoara, dedicata placerii. Cand Basil  picteaza portretul lui Dorian , Harry il ademeneste cu idei pacatoase, iar tanarul avand un moment de slabiciune...un moment de convingere, spune ca ar fi de acord ca el sa nu mai imbatraneasca , sa ramana vesnic tanar, iar in locul lui sa imbatraneasca tabloul. Rosteste dorinta iar dupa nu foarte multa vreme constata cu bucurie si cu groaza ca portretul imbatraneste pe zi ce trece.Decide sa il ascunda.

Gray isi dedica viata placerilor, dar umbra tabloului adapostit intr-o camera nefolosita isi face mereu loc printre gandurile sale nelinistindu-l, de la o vreme chiar inspaimantandu-l. Luxul ce-l inconjura pe tanarul delasator , descris amanuntit, pare sa isi piarda stralucirea in fata degradarii sufletesti. Pagini intregi care in mod normal ar fi trebuit sa dea stralucire povestirii descriind diamante , asezate sub privirile ascunse ale

unei nelinisti de moarte , isi pierd stralucirea, devin doar niste  pietroaie  grele. In jurul varstei de treizeci si opt de ani, Dorian incepe sa aiba mustrari de constiinta, ducea pe umeri povara unei crime , a unei sinucideri  ...si a mortii unui om pe care desi altcineva a pricinuit-o,Gray parea sa-i fi comandat sfarsitul chiar daca a facut-o fara a fi constient. Depresia nervoasa il indeamna la un gest extrem....

Tineretea este unul dintre cele mai dorite lucruri, atat de femei cat si de barbati . Cand o avem, de cele mai multe ori nu suntem constienti de valoarea ei, dar si daca am fi constienti...cu ce ne-ar ajuta...eventual sa o mai prelungim putin macar prin aparenta, dar nu sa –i   eliminam disparitia. Romanul de fantezie are puterea de a ne convinge ca a deveni sclavul aparentei , nu face decat sa ne transforme sufletul intr-un hoit.Iar in cele din urma cursul vietii noastre depinde de ceea ce este cu adevarat important... de propriul interior.Daca ni-l uratim, cursul se va urati, daca il vom ingriji, cursul va fi ingrijit.

Merita vazut si filmul, merita citita si cartea.Prostia poate sa isi aiba inteligenta ei ....asta m-a invatat personajul Harry, iar cine este naiv, se poate lasa usor pacalit – realitatea este doar constructia cuvintelor rostite, spune el....asta in timp ce isi sustine propria viziune ca fiind general valabila.Cred ca se contrazice putin aici....daca realitatea nu este altceva decat ceea ce cuvintele redau, atunci fiecare are libertatea sa si-o construiasca din propriile cuvinte, din propriile ganduri...sa o cladeasca in favoarea propriei persoane. Iar cand spun proprie persoana stiu ca ar putea suna a egoism, dar daca egoismul si-ar baga coada....mai mult decat e necesar, atunci nu ar fi in favoarea propriei persoane, ci impotriva ei.

Atmosfera perversa despre care autorul vorbeste la sfarsitul romanului se poate doar intui, asta in timp ce in film isi face atat de simtita prezenta! Actiunea acestuia este destul de mult deviata fata de ceea ce se povesteste in carte, insa ideea pe care o reda este intacta!