duminică, 7 august 2011

Reflexie, reflectie


 E bezna, se aud greierii si latratul infundat al cainilor din indepartare.E trecut de ora zero , noaptea se afla intr-o profunda desfasurare lasand printre randurile tacerii ei , sa se auda atat de clar detaliile fiecarui fosnet.Le ascult uitandu-ma in gol spre tavan si parca 
 imi aud pana si vibratiile timpanelor, sau poate e doar pulsul tensiunii din creier, de la oboseala…nu stiu. Aprind o lumanare si o privesc cu atentie, e atat de frumoasa flacara ce o decoreaza, o arde, o ucide, iar eu in loc sa o salvez, asist  la moartea ei lenta si nu fac nimic, am senzatia ca ma privesc intr-un fel de oglinda.Este o oglinda speciala, imi pot vedea vibratia sufletului in ea. Admir cu ochii intredeschisi flacara si nu stiu din ce motiv, simt ca privesc rezumatul universului ...imi place, sunt fericita ca el se afla aici in camera mea, tocmai aici...
Ii ascult palpaitul atat de timid, de elegant...si incet, incet, incep sa ma aud pe mine.Sun ciudat.
Nu stiu daca e motiv de bucurie sau de ingrijorare faptul ca savurez trairile nefiintelor ce ma inconjoara, dar ma simt bine facand asta...cred. Am ajuns intr-un punct in care suntem atat de evoluati in ale tehnologiei, incat am inceput sa pierdem legatura cu noi insine. Am ajuns sa ne indoim de legatura noastra cu natura, sau de legatura noastra cu simplitatile din viata de zi cu zi, simplitati care ne pot face sa zambim.Nu mai tinem cont de efectele extraordinare pe care un zambet venit din suflet , le poate avea asupra noastra.Chiar si tu, cel care citesti acum asta, ai putea gandi ca sunt lucruri mult mai importante care ar merita mai multa atentie, da...poate ai dreptate in felul tau. Insa eu acum vreau sa tin seama doar de adevarul meu.
Aici, stand intr-un intuneric dens pe la colturile camerei , un intuneric maro pe la mijlocul ei, si un intuneric deschis inspre mine si zona in care se topeste lumanarea, ma pot privi mai bine, pe mine si pe ce a mai ramas.Aud cocosul din spatele gradinii si ma bucur, bine ca nu aud masinile din trafic si sirenele ambulantelor.Da, am evoluat, ne-am inmultit...dar au evoluat si bolile si s-au inmultit de asemenea.Nu trebuie sa fii vreun cercetator  sa-ti dai seama de asta. Medicamentele s-au inmultit si ele, dar desi cu folos pe de o parte, parca pe de alta parte, o parte mai mare decat prima, folosul nu isi face simtita prezenta.
Am un borcan cu miere pe noptiera si ma uit cu pofta la el, dar ma abtin, stiu ca daca voi lua o lingurita, nu am sa ma mai opresc pana nu am sa ajung pe la jumatatea lui.Nici macar nu e asa de buna...parca are ceva aroma nasoala. Cand eram mica, ograda bunicilor mei era plina cu stupi. In fiecare vara cand storceau seva aurie, Raiul se cobora pe Pamant. Mirosul de fagure era precum un drog. Aiuram imaginandu-mi ca sunt un personaj dintr-un basm in care albinele erau zane bune. Intr-o zi m-am dus curioasa la stupi alaturi de bunicul meu.Pe cand scotea el fagurii cu multa grija, o albina veni bazaind sa ma cunoasca mai bine, eu insa nu am fost foarte incantata. Asa ca in loc sa ma prezint politicos, am luat-o la fuga printre parii de rosii, cat era ograda de intinsa. Si de entuziasmata ce nu eram, am inceput sa tip de pana si gainile se uitau ingrijorate adunandu-se in jurul cocosului, avea un aer de lider gata sa isi apere haremul punandu-si penele la bataie. Simtind ca nu prea am viteza, am lasat slapii sa imi sara din picioare.Am rupt si buruieni si rosii, am rupt si scaieti, dar si eu m-au rupt pe mine la talpi.Nu stiu dca merita osteneala, poate ca era mai comod sa las bazaitoarea sa ma muste, as fi suferit mai putin. Aveam un butoi plin cu miere, intr-o vara am reusit sa o mananc pe toata.In fiecare zi imi aduceam de la bucatarie cate o lingura pe care o abandonam acolo lasand-o sa mearga la fund.Si tot asa pana cand ai mei se certau de zor ca nu stiau unde dispar lingurile. Dupa ce am golit butoiul, au aparut si ele , misterul a fost rezolvat iar eu mi-am primit desigur chelfaneala. Nu mai avem acum albine, mierea o cumparam, nu stiu daca e real sau daca e doar in capul meu, dar parca nu e asa de buna...nu e ca cea din stupii nostrii.Da, dorinta asta de comoditate...de ce sa facem noi cand putem sa cumparam gata facut, ce iluzie.

In locul in care acum se afla mobila, aveam un televizor mare alb-negru, prindea doua posturi.Pe el tineam casetofonul vechi , iar casetele erau si mai vechi. Nu cred ca am avut vreo caseta care sa nu aiba banda lipita cu « scoci » taiat subtire. In locul calculatorului , era o vitrina in care tineam cartile. Sub vitrina era dulapul cu haine. Intr-o dimineata , cautandu-mi ceva de imbracat pentru scoala (eram in scoala generala) , am auzit la Tv o piesa care mi-a atras atentia.. Era una dintre cele mai bune(in opinia mea) piese ale trupei Korn. Acum aveam deja cateva posturi in plus caci am apelat la televiziunea prin cablu.Imaginea insa era tot fara culoare. Am ascultat jumatate de piesa  stand concentrata cu fata in dulap, abia apoi mi-am dat seama ca trebuie sa ma intorc daca vrea sa stiu cine, ce canta. E interesant cum niste intamplari aparent absurde , iti pot schimba modul de gandire, modul de a percepe in general totul, cum pot ele contribui la conturarea personalitatii, la alcatuirea unei fundatii peste care,chiar daca mai construiesi si altceva mai tarziu, cum e si firesc, ea ramana acolo inradacinata.
Vorbeam despre simplitate, da, simplitatea este uneori izvor de spiritualitate, izvor de viata, de VIATA , si cand spun viata, ma refer la « acea viata », la a simti ca traiesti , nu doar ca supravietuiesti. Simplitatea ne pune fata in fata cu noi, multe rele pornesc de la aceasta neputinta a noastra de a sta fata in fata cu propria noastra persoana. Sigur ca e interpretabil si ramificabil, dar repet – acum ma refer doar la UN adevar, doar unul...caci atat de multe adevaruri exista. Inlocuim simplitatea cu ceva si mai simplu, dar care noua ni se pare modern – cu imitatii. Simplitatea autentica are si ea greul ei, cea artificiala are un greu pe care il simtim ceva mai subtil, dar cu efecte mult mai adanci. Ne distrug doar aparent mai lent, in realitate ne distrug atat de repede...
Daca urmarea unei greutati de la tara consta in a face trupul mai puternic, asta pentru ca se munceste fizic, la oras, unde cei mai multi stau prin birouri si in fata calculatoarelor, mai ca nu se atrofiaza. Nu vreau sa fac acum diferentieri intre aceste doua tabere, caci ambele au avantajele si dezavantajele specifice.
Cu totii cauta metode de prelungire a vietii, e moda asta Eco. Stiinta cauta fel de fel de leacuri revolutionare. Ne  lasam manipulati de mass-media asta bolnava care ne serveste virusi, iar apoi alti virusi care sa-i combata pe primii si tot asa.De-ar incerca oamenii sa traiasca ei cu ei...distrugem totul, distrugem aerul curat in favoarea aparatelor de aer conditionat. Chiar si cei simplii se lasa adesea corupti, vand totul si se aleg cu bani...si ce e mai rau : uita. Nu va uitati originile caci de la uitare pornesc multe rele , iar de la neuitare si mai ales de la luare-aminte , multe fapte bune se trag. In loc de carti avem calculatoare care desi ne ofera atat informatii utile,  ne ofera fara indoiala si mult gunoi informational.Nu stiu cum se face, dar parca acesta din urma este cel mai des consumat. In loc de flori, avem flori de plastic , in loc de cai – splendide animale, avem masini care functioneaza cu benzina sau motorina , iar din cauza petrolului se pornesc razboaie, drame , tragedii ! Iar noi...de fiecare data cand trantim usa unei masini , se elibereaza o cantitate mica de plumb si alte nocivitati. Si pentru asta, razboaie...
In loc sa dam cu balegar pe ogoare, dam cu substante chimice. In loc sa avem grija de traditie, ne e rusine cu ea, ii facem adaugiri dezastruoase incercand sa o adaptam vremurilor prezente, dar nu ne iese, suntem snobi.In loc sa ne pretuim istoria, o uitam si repetam prostiile parca adancindu-le, in loc sa ne imbracam orasele intr-o arhitectura expresiva – caci sentimentele si talentul, respectul si spiritul omului pot fi scrise oriunde, nu doar pe foi, ci si in piatra, in lemn, in pamant – le imbracam cu pereti plati si goi...caci asa suntem.
Suntem nevoiti sa punem termopane pentru a ne izola fonic, dar favorizam astfel producerea mucegaiului  si « degradarii » aerului din case. Facem reclame idioate la produse de curatenie, fara sa stim ca folosite in exces, sunt daunatoare. Chiar si curatenia , asa cum se face in apartamenteele si casele instarite, poate ucide. Nu e baliverna, desi ati putea crede ca e. Sunt anumite bacterii a caror existenta trebuie sa o permitem prin casele noastre, evident, nu spun ca jegul trebuie sa primeze ! Dar aceste bacterii ajuta la buna noastra functionare, nu trebuie sa le ucidem spaland de zece ori pe zi, ca niste ...adevarate gospodine. N-ar fi bine sa inhalam mereu falsul miros proaspat al produselor destinate igienei , ci bine ar fi sa inhalam doar  mirosul aerului proaspat si atat. Ca si atunci cand faci o infectie urinara din cauza sapunului des folosit ( se intampla mai ales la femei), sau ca si atunci cand tot din cauza lui, pielea se uscuca, se irita, tot asa se « irita » si aerul ingrijit in exces prin metode fabricate.
Venise in vizita o fetita tare frumusica de la oras, la mine. Avea o jucarie roz, un telefon mobil. L-a scapat din ochi , iar catelul meu s-a gandit sa-l guste. Cand a vazut sarmana ca-i roade jucaria, a inceput un plans de parca nu-i mai zaream capatul. In cele din urma am recuperat jucaria ramasa intreaga, dar reactia fetitei a fost pe cat de simpatica
, pe atat de trista ; ura catelul. Nu vroia sub nicio forma sa il atinga, sa se joace cu el, mama ei o invatase ca e murdar. Va spun cinstit, am un catel curat ! Atat ca are blana si mai cate un fir de praf prin ea cum e si normal, aia nu e mizerie. Poate veti spune ca a fost o reactie fireasca, e copil, isi vrea jucaria. Si eu am avut jucarii, dar cele mai valoroase jucarii ale mele au fost intotdeauna animalutele. Ma gandeam la acesti copii, ce amitiri vor avea ei...Totul este fals in jurul lor, doar jucarii de plastic....pare mai igienic, nu-i asa ? Am pus mana si pe catel, si pe purcel si uite ca nu am murit. Animalele ne umple viata, mai ales cand suntem copii ! Ele ne invata sa iubim, inconstient ne trateaza de nesimtire, caci pentru animalutele noastre,dam tot cand suntem de-o schioapa, doar ele sunt mai copii decat noi. Si chiar daca ne purtam barbar cu ele uneori, iar asta pentru ca ne indeamna inconstienta varstei, cu siguranta ca amintirea acestor fapte ar putea sadi o lacrima ascunsa in coltul ochiului matur, rascolind in noi o ramasita de bunatate. Imi amintesc cum am scaldat pisica intr-un vas de vreo douazeci de litrii, plin cu apa. Ma intrebam eu de ce nu sta biata la suprafata, se ducea la fund... sau de curcanul care mereu sarea la bataie.Ma luptam cu el imaginandu-mi  ca sunt vreo razboinica. Si tin minte ultima oaie pe care am avut-o, am fugarit-o pana s-a urcat pe casa, caci era o parte mai inclinata pe unde putea sari daca isi lua putin avant. Nu mica le-a fost vecinilor mirarea sa vada oaia pe coama casei. Calul albastriu pe care il aveam, era inorogul meu. Animalele sunt suflete, plasticul nu e suflet. Intrand in contact cu ele, intram in contact cu noi, inconjurandu-ne de plastic...intram in contact cu nimicul.
Traim in contradictoriu , cautam comoditate, o gasim, dar nici macar nu stim sa ne folosim constructiv de ea.Cautam viata lunga, poate chiar nemurire, dar gasim moarte, cautam natura, dar prin filtre artificiale. Aici e o contradictie, daca vrem natura, de ce fugim de moarte ?  Moartea face si ea parte din natura, e singurul lucru de care putem fi siguri in aceasta viata, ca vom muri. Cautam bezmetici  viata lunga in natura vanduta prin farmacii...si credem ca totul se rezuma acolo. Suntem manipulati atat de usor, revoltator de usor. Mai bine cautati sa traiti clipa alaturi de ea, in ea, in inima naturii. Simtiti alaturi de ea, incetati din a mai numara anii, doar inmultiti senzatiile de pace, de multumire de sine, de detasare si impreunare cu viul. Lasati cantitatea vietii, imbratisati calitatea ei, imbratisati fericirea ! Pare prea simplu sau prea frumos sa fie adevarat ?  Incercati si veti fi surprinsi sa descoperiti ca multi nu veti reusi la incercarea dintai....cum spuneam, simplitatea are complexitatea ei.
Dau o privire peste ce am insemnat aici si nu vad o structura limpede, nu vad ordinea,
 vorbesc despre una, sar la alta, parca rupand vag legatura dintre unele  subiecte.Apoi revin iar la un subiect, iar la altul nu mai revin.Am vrut sa vorbesc despre haos, prin urmare,fara sa imi dau seama, am scris pare-mi-se haotic...sensul nu il stiu, fiecare sa il gaseasca de unul singur daca vrea.Cine doreste sa schimbe lumea, sa inceapa cu el insusi. 
E tarziu si lumanarea aproape ca s-a topit, flacara isi incearca ultimele guri de oxigen, greierii se aud mai rar, cainii nu se mai aud deloc. Intunericul inchis de la colturile camerei a invaluit intunericul maro de la mijlocul ei, iar acum e pe cale sa il inghita si pe cel deschis din preajma mea si a lumanarii. Aduce cu el o stare de somnolenta , iar oglinda din flacara muribunda se resoarbe. Nu mai am unde sa ma privesc, decat in ceara ei calda, lichida... si care ia cu usurinta forma vasului in care se afla – se adapteaza. Dar stiu, urmeaza sa se raceasca, sa se intareasca, sa nu mai fie de folos. Nu mai vreau sa ma privesc in aceasta oglinda. Ma face sa ma gandesc ingrijorator la cantitate, nu la calitate, iar eu vreau sa raman cu imaginea frumoasa a calitatii ei. Mi-a luminat atat de frumos acest miez de noapte, dar daca ar fi ramas vie la nesfarsit, luminita ar fi devenit o banalitate, nu imi doresc asta. Vreau sa raman cu imaginea pura a frumusetii lucrurilor care sunt de o valoare inestimabila, tocmai pentru ca au existenta efemera.


joi, 21 iulie 2011

Numele trandafirului (Umberto Eco)

Numele trandafirului este un roman filozofic, exceptional.... mare pacat ar fi sa il lasati sa va scape.Actiunea se petrece intr-o abatie din crestetul muntilor, iar acolo unde totul ar trebui sa fie, daca nu sfant, cel putin foarte aproape de sfintenie, diavolul este mai prezent ca oricand.Cine este diavolul? Aceasta este intrebarea la care vine sa raspunda Guglielmo, un calugar de care eu, iertata fie-mi ratacirea, m-am indragostit.Cativa calugari mor in abatie in mod misterios, iar singurul care detine informatii despre cele intamplate , este tocmai abatele.Acesta insa nu are voie sa spuna nimic  deoarece se afla sub juramant , iar ceea ce a aflat, a aflat sub taina spovedaniei. O legatura impotriva firii exista intre calugarii din abatie si de aici lucruri grozave incep a se petrece.Si cand spun impotriva firii, ma refer la homosexualitate. Un schimb grotesc , relatii sexuale in schimbul unor informatii dintr-o carte interzisa.
Atmosfera blasfemica  si-ar face simtita prezenta intr-un mod profund, poate pana la revolta, daca autorul nu l-ar fi inzestrat pe Guglielmo cu un farmec extraordinar, cu un umor taios, rece, obiectiv - un umor care nu te face sa privesti lucrurile cu o mai scazuta profunzime, profunzimea exista , dar atitudinea lui hazlie transmite cititorului o lejeritate splendida. Prin urmare, pot spune ca sentimentul dominant este format dintr-o minunata profunzime lejera. Iar intre ei, intre cei ce se cred aparatori ai divinitatii, numai el - Guglielmo- aparatorul adevarului, pare cu adevarat sfant.Sfintenia lui e insa aparte, depaseste cu mult cliseul! Sfintenia lui e logica, e pe cat de complexa, pe atat de simpla, e cultivata, se bazeaza pe experienta, pe cunoastere....pe stiinta.O sfintenie izvorata din stiinta  intr-o abatie in care stiinta e blamata, dar folosita de cei mai mari in functie pentru a-i convinge pe subalterni ca ea nu exista, si ca doar Diavol si Dumnezeu exista.Iata, stiinta convinge ca nu exista stiinta, prin mijloace stiintifice.Conflicte de idei religioase, viziuni habotnice, minciuni, suferinta,crima, flacari la figurat, flacari la propriu... cu toate acestea insa, finalul Numelui trandafirului este precum o ploaie calda peste un foc devenind periculos.Focul in sine este precum o ploaie.
Nu stiu daca a existat acel finis coronat opus, tot ce se intampla , toata tragedia pe care aflarea adevarului o cerea, parca nu isi mai are sensul la final. Spun asta gandindu-ma la faptul ca desi iesit la iveala misterul, cine se mai bucura de el, de adevar? Cine...? Se mai bucura cineva, daca se poate spune ca se BUCURA, dar ce bucurie! O bucurie amara ce stroarce picaturi rare si dulci in suflet. Adso, povestitorul, copilul care invata alaturi de Guglielmo, este poate singurul care pe plan personal a putut trage  o concluzie, iar concluzia este pe un sfert spusa chiar de titlul cartii. Poate nu e cea mai fericita concluzie, dar macar exista una, ca un fel de punct...de convingere, dar in ceea ce priveste actiunea in ansamblu...totul se sfarseste lasand impresia unei continuari intr-o treptata si lenta uitare.Dar veti vedea, romanul este de neuitat!

Citate Numele Trandafirului;


...este dat tinerilor sa se lege de un barbat mai in varsta  si mai intelept nu numai din pricina farmecului vorbirii sau a ascutimii judecatii sale , ci si pentru forma invelisului  din afara al trupului , care-i devine foarte draga , cum se intampla cu faptura tatalui, caruia-i cercetezi gesturile , mahnirile si ii iscodesti zambetul – fara ca vreo umbra de luxurie sa murdareasca felul acesta (poate singurul neintinat) de dragoste trupeasca…


...tineretea nu mai vrea sa invete nimic, stiinta e in decadere, lumea intreaga umbla in cap, niste orbi conduc alti orbi si-i fac sa se prabuseasca in prapastie, pasarile se arunca inainte de a fi inceput zborul , magarul canta la lira, boii deseneaza.
                                             
Daca un pastor greseste, trebuie separat de ceilalti pastori, dar e o nenorocire daca oile incep sa nu mai aiba incredere in pastori.

Dumnezeu ne vorbeste din adancul sufletului nostru.

Nu toate adevarurile sunt pentru toate urechile.

Monstrii exista pentru ca fac parte din proiectul divin, si chiar in trasaturile inspaimantatoare ale monstrilor se vadeste puterea Creatorului.

Anumite plante cresc si intr-o clima potrivnica lor daca le pregatesti pamantul din jur si le dai ce le trebuie.

Nu cladi un castel de banuieli pe un cuvant.

Totusi imi place sa ascult si cuvintele si pe urma sa ma gandesc la ele.

Lasa-ti sufletul sa vorbeasca, intreaba figurile, nu asculta limbile. 

Inchizitorii sunt cei care-i  creaza pe eretici.

Natura este buna pentru ca este fiica lui Dumnezeu.

Cunoastere prin deformare.

Se cuvine ca lucrurile divine sa fie expuse mai degraba in figuri de corpuri pacatoase decat in figuri de corpuri nobile.

Era vorba de a sti de fapt,daca metaforele si jocurile de cuvinte, si enigmele care par nascocite de poeti pentru simpla placere, nu ne ajuta sa rationam asupra lucrurilr intr-un chip nou si surprinzator, si eu spun ca si aceasta este o calitate care se cere de la un intelept.

Daca memoria este un dar de la Dumnezeu, si capacitatea de a uita poate fi foarte buna si este pretuita.

Nu intotdeauna secretele stiintei trebuie sa se afle la indemana tuturor, intrucat unii ar putea sa le foloseasca in scopuri rele.

Uneori e bine ca anumite secrete sa ramana tainuite in discutii oculte.Aristotel spune in cartea secretelor ca a dezvalui prea multe ascunzisuri ale naturii si ale artei inseamna sa rupi un sigiliu ceresc, si ca multe lucruri rele ar putea iesi de aici.

Se poate pacatui din prea multa locvacitate dar si din prea multa tacere.

Nu trebuiesc inmultite explicatiile si cauzele fara ca si fie o neaparata trebuinta de ele.

Stiinta nu consta numai in a afla ceea ce trebuie sau se poate face, ci si in a afla ceea ce s-ar putea face si care poate ca NU trebuie facut.

Sa nu crezi niciodata in reinnoirile genului uman cand vorbesc despre el curiile si curtile cele mari.

Uneori este drept sa te indoiesti.

Oamenii simplii sunt vite de taiat, de folosit cand sunt buni sa incurce puterea adversa, si de sacrificat cand nu mai sunt buni de nimic.

Beneficiaza de nebunia divina a centenarilor.

Prima indatorire a unui inchizitor este de a-I banui in primul rand pe cei ce par sinceri.

Trupul nu se bucura in liniste de odihna decat in orele de noapte.

Aceeasi natura umana sta inaintea dragostei de bune cat si inaintea dragostei de rau.

Impotrivirea dintre bine si rau nu va putea fi niciodata armonioasa.

Oamenii simplii nu pot sa-si aleaga erezia, ci se aduna pe langa cine predica pe melagurile lor, pe langa cine trece prin satul lor sau prin piata lor.Si tocmai din asta trag profit dismanii lor.

Greseala este sa crezi ca mai intai apare erezia , apoi vin cei simplii care i se daruiesc si se incarca de pacate.De fapt la inceput apare conditia oamenilor simplii, apoi vine erezia.

Tot ce putem face este sa privim mai bine.

Oamenii saraci , deposedati , idioti si nestiutori de carte vorbesc adesea cu gura lui Dumnezeu.Oamenii simplii au ceva in plus fata de doctori cre se pierd adesea in cautarea legilor mult prea generale.Ei au intuitia individualului.Dar singura aceasta intuitie nu ajunge.Oamenii simplii dau de stire despre un adevar al lor, poate mai adevarat decat cel al doctorilor bisericii, dar apoi il folosesc in gesturi negandite.........Marele Bonaventura spunea ca inteleptii trebuie sa aduca la limpezime conceptuala adevarul implicit in gesturile oamenilor simplii.

Se nasc intelepti in afara manastirilor si inafara catedralelor, ba chiar si in afara universitatilor.

N-am vazut niciodata o masina care , fiind ea fara cusur in descriptia filozofilor, sa fie apoi si perfecta in functionarea ei mecanica.In vreme ce cosorul uni taran , pe care niciun filozof nu l-a descris, functioneaza perfect.

Linia care desparte binele de rau e atat de subtire.

Si tu stii cat de multe persoane sfinte au anuntat ca Antichristul viitorului va veni din neamul celor circumscrisi.

Dragostea simtita de suflet , daca nu este inarmata si controlata, ci vine luata cu dulceata, ajunge apoi a cada sau sa pricinuiasca dezordine.Ah, dragostea are felurite insusiri, mai intai ea face ca sufletul sa fie cuprins de bucurie, apoi il doboara ranit...Dar apoi capata caldura adevarata a iubirii divine si striga, se tanguie, se face piatra pusa la cuptor ca sa crape, ca piatra de var, si trosneste mangaiata de flacara.

In asa fel este natura oglinzilor incat chiar daca stii ca sunt oglinzi, ele nu inceteaza sa te  nelinisteasca.

Nimic mai mult nu da curaj decat frica altuia.

Adevarul nu se poate imparti, straluceste prin propria sa claritate si nu ingaduie sa fie imbucatatit de interesele sau de rusinea noastra.

Limba gesturilor si a fetei este mai universala decat cea a cuvintelor.

Atotputernicul a creat toate lucrurile intru bunatate si frumusete.

Nimic nu poate potoli mai bine trupul si mintea decat o baie.

Logica poate sluji la multe, cu conditia s-o patrunzi bine , dar sa stii sa si iesi din ea.
Invata sa gandesti cu capul tau.

Nu vo cauta niciodata paiul in ochiul altuia, de teama sa nu dau peste barna din ochiul meu.Dar iti voi fi recunoscator pentru Toate barnele de care vei voi sa-mi vorbesti in viitor.Asa vom discuta despre trunchiurile de lemn mari si zdravene si vom lasa paiele sa zboare in aer.

Am parasit comunitatea ca sa ma darui vietii ratacitoare.

Ori sa te revolti, ori sa tradezi, noi, cei simplii,avem prea putin de ales.

Uneori cei simplii inteleg lucrurile mai bine decat cei invastatti.

Adevarul va va face liberi.

La carnaval totul se face pe dos.

...apoi imbatranesti, nu inteleptesti, ci doar te lacomesti.

Dorintele aprinse nu sunt rele in sine, daca sunt potolite de vointa povatuita de sufletul rational.

Pricina dragostei este binele, si ceea ce este bine se defineste prin cunoastere, si nu poate fi iubit decat ceea ce este aflat ca bine.

Bunatatea lui Dumnezeu este aratata si prin fiarele cele mai inspaimantatoare.Ba chiar si aceste fiare dezgustatoare canta pe feluritele lor limbi lauda intru slava Creatorului si a intelepciunii sale.

Orice cruma faptuita pentru stapanirea unui obiect, natura obiectului trebuie sa ne dea o idee, chiar si palida, despre natura ucigasului.

Cunoscatorii lucrurilor Dumnezeiesti nu se tem sa proclame ca papa este un eretic.

In loc sa concep o singura greseala , nascocesc mai multe, si asa nu devin sclavul nici uneia.

Se vorbeste si tacand.

Se fac pacate si din dragoste prea mare fata de Dumnezeu.

Nebunii si copii spun intotdeauna adevarul.

Antichrist vine IN toti si pentru toti, si fiecare face parte din el.

Oamenii simplii platesc intotdeauna pentru toti, chiar si pentru cei care vorbesc in favoarea lor.

Un vis este o scriptura, si multe scripturi nu sunt altceva decat vise.

Legea se impune prin spaima.

Diavolul nu este principele materiei, diavolul este obraznicia spiritului, credinta fara zamet, adevarul care nu este cuprins niciodata de indoiala.

Mana lui Dumnezeu creeaza, nu ascunde.

Dumnezeu i-a creat si pe monstrii si pe tine, si despre totul vrea sa se vorbeasca.

A fi condamnat de propriul tau refuz de a fi cunoscut.

Antichristul poate lua nastere chiar din credinta, din dragoste prea mare fata de Dumnezeu, sau de adevar.Teme-te de cei dispusi sa moara pentru adevar, care de obicei fac foarte multi oameni sa moara impreuna cu ei, asdesea inaintea lor, uneori in locul lor.

Datoria celui care ii iubeste pe oameni este sa-i faca sa rada de adevar, sa faca adevarul sa rada, pentru ca singurul adevar este sa invatam sa ne eliberam de pasiunea nesanatoasa pentru adevar.

Ce poti face mai bine, e putin.

Stat rosa pristina nomine, nomina nuda tenemus. 




               


duminică, 12 iunie 2011

Van


 Atat de rascolitoare-aceasta amorteala
Precum un parazit ce sapa inspre a-ntaririi boala.
Ca si o teama colosala, se strange si se-nmulteste
Ascunsa-n scoarta cerebrala, creieru-l secatuieste.

Atat de rascolitoare-aceasta oboseala
Precum inspiratia ce-si cata poet in inima goala.
Ca si o sala ce vazut-a numai nunti vara de vara
Ce-a fost metamorfozata intr-o casa mortuara.

Precum o ablutiune facuta-n fierbinte smoala
Ca si-un petec de catune-n care o casa regala
Ar fi-nvelita-n letargie
Intr-un vid necrutator de vesnica zadarnicie.


Ana Cristina/ mai 2011

joi, 19 mai 2011

Amiaza urbana

19 mai 2011/ana cristina 

Sosele intortocheate,
Vesnic treze semafoare,
Cai ferate
Si pe frunti sudoare.

Zebre-aglomerate...
Claxoane cu nerabdare
...aspru apasate
Cladesc enervare.

La flanc de-ntortochere
In curanda-apropiere,
Un lac mic in multa verva
Abia daca se observa.

Pe centru, o catedrala
Saracacios imbracata
Intr-o-arhitectura goala
Insipid simplificata.

La usa-i stau cersetori
Dornici pentru exploatarea
Multor suflete ce vin
Sa-si caute aici iertarea.

Mincinosi cu mult tupeu
Tot si tot mai multi exista,
Cer timid cate un leu
Si de nu le dai, insista.

Inspre teatru, magazine
Mereu de gheliruri pline ,
Dichisite vanzatoare
Mint frumos, convingatoare.

Si de ar veni o ploaie
`n asta hojma agitare
`ntrucatva sa mai inmoaie
Din augusta poluare...

Of... de ar trazni putin
In bubele omenirii
Sa arda impetuos
In  stacojiile pieirii.




miercuri, 18 mai 2011

Parc cu ciori

 14 mai 2011/ana cristina 

O alee de-asfalt
Galant se desfasoara
Prin fata unei banci
Cu scandura murdara.

Un copac inalt
Din vremi de-odinioara
Cu crengi, forme de lanci
Pe sol frunze-si coboara.

Si-n juru-i zabovesc
Arbori mici si mari
Mai toti batrani si grei
La poale-si cresc lastari.

Masive statui
din piatra slefuita
Parca-au transpirat tot stand,
Sub bolta crud de insorita.

In poiana, arsitei
sunt date sa le sape...
Stancile ce-au inceput
De sete sa se crape.

Banci sunt mai `nainte
Alte banci murdare...
Asteptandu-si amorezii
Triste si cugetatoare.

Dar cine oare sa vina
In asta sinistritate
Unde corbi si ciori se bat
Pe hoituri abandonate.

Pe crengile bifurcate
De prin cuiburi puii tipa
Ascutit si enervant,
De glas parca fac risipa.

E-mpanzit de zgripturoaice,
E atat de-nsingurat,
E secat de frumusete
Parcul e abandonat.

Si-n van bancile asteapta
Cand in jur de corbi e plin
Amorezi sa gazduiasca...
Amorezi ce nu mai vin.

marți, 17 mai 2011

Pianului

19 ianuarie/2010/de Ana Cristina

Din albe esti facut si negre
Din tacute nonculori...
Ne spui despre tenebre,
Despre paradis si flori.
Vorbesti despre lacrimi, zambete, fiori...
Adormi in tine patimi,
Unde-i noapte, semeni zori.

De-atatea maini tu esti atins
Ce scriu sentimente-n tine...
Si focuri cate-ai stins,
Arzandu-ti propriul sine.

Esti zacamant de pasiuni,
Latente-adese ori...
De emotii efemere
Si de sori nemuritori.

Si chiar facut din nonculoare,
Cand in suflete-avem nori,
Tu cantand, in noi rasare
O lume de vii culori.

Si sorbind din noi in tine
Acei nori de tulburare,
Incet apui, incet devii...
Monument de neuitare.

Mai apoi te stingi de tot
Impietrindu-te-n plointe,
Devenind o de poveste
dulce-aducere aminte.

Vacanta vietii

Cea mai frumoasa vacanta pe care am avut-o?... A fost acea vacanta prin care trece fiecare om in procesul de maturizare. Daca am considera viata o poveste, o carte, ea ar avea introducere, cuprins si incheiere, deznodamant. Dar, asa cum orice inceput are un sfarsit, se poate spune ca orice sfarsit are un inceput. Introducerea vietii ar fi copilaria, cuprinsul ei ar incepe cu adolescenta... Pot spune, prin urmare, ca vacanta cea mai frumoasa pe care am avut-o a fost adolescenta. Adolescenta este vacanta vietii, este pragul pe care trebuie sa il trecem pentru a intra in camera vietii care urmeaza a ne gazdui...

A fost o vacanta care, in momentul in care am trait-o, mi s-a parut a fi una in care voi ramane mereu... A fost o vacanta pe care uneori mi-as fi dorit sa o parasesc cat mai repede. La momentul respectiv nici macar nu mi-am dat seama ca sunt in vacanta si ca trebuie sa vizitez cat mai multe lucruri frumoase, trairi, oameni. Am vizitat multe senzatii, insa dupa ce am iesit din aceasta vacanta sau dupa ce vacanta m-a parasit, ca sa spun asa, am realizat ca puteam sa fac mult mai multe lucruri, ar mai fi fost loc de atatea... In mod sigur, adolescenta este cea mai frumoasa vacanta pentru 90% dintre noi, doar exceptiile nefericite nu au parte de asa ceva.
Este un sentiment paradoxal cum, in aceasta perioada, adolescentii se simt atat de incoltiti din toate partile, mai ales de catre parinti ori profesori: Nu fa aia, nu fa aialalta! Numai in vacanta nu se simt, saracii, nici eu nu m-am simtit in vacanta de multe ori.
Cand primeam vacanta mare, de vara, ma bucuram enorm, ca mai apoi sa imi fie dor de scoala, abia asteptam sa inceapa... Degeaba era vacanta cea mare, daca la un moment dat plictiseala isi facea simtita prezenta. Ce este prea mult strica! Este exact ca si cu somnul, este necesar sa ne odihnim, dar trebuie ca dupa maxim 8 ore sa ne trezim, chiar daca senzatia de somnolenta exista la trezire, inevitabil... Daca ne lasam ispititi de aceasta stare si mai lenevim in pat o ora sau doua, dupa ce ne trezim ne doare capul, ne trezim direct obositi. Asa si cu vacanta...
Dupa ce trece insa atat de frumosul concediu al vietii, abia atunci realizeaza cu totii ca au iesit dintr-o perioada de recreere superba, in care niciodata nu vor mai intra. Dupa ce trec pragul "cuprinsului vietii", niciodata nu se vor mai indragosti pentru prima data, se vor indragosti desigur, dar nu pentru prima data, nu ca prima data, nu cu acele emotii. Niciodata nu vor mai pacatui inocent, ci vor pacatui... Si pacatul va ramane pacat, mai aspru penalizat. De ce? Pentru ca discermanatul isi va intra in rol. Niciodata nu vor mai visa in modul in care au facut-o in... vacanta. Eu visam ca si cum visele erau atat de usor de realizat, nu aveam timp sa observ ca nu se poate sa le materializez, imi doream unele lucruri atat de mult incat traiam in iluzia ca sunt deja ale mele. Sau traiam cu senzatia continua ca sunt la un pas sa le obtin. Eram ce vroiam eu sa fiu. Am fost intr-o continua relaxare, intr-o continua descoperire de noi frumuseti. Stresul pe care credeam ca il aveam atunci, am realizat acum ca el nu era decat o... vacanta pentru recreere.
Oricine are nevoie de o vacanta, nu doar noi oamenii, ci si sentimentele si simtirile noastre. Asa cum atunci cand suntem prea stresati e nevoie sa ne luam o vacanta pentru a ne recrea, tot asa unde e o continua recreere... trebuie sa o punem in balanta cu putin stres. Fiecare lucru are un opus, fiecare sinonim are un antonim, fiecare diminutiv are un augmentativ. Toate aceste lucruri servesc la formarea echilibrului, echilibrul inseamna alternanta binelui si raului, deci sa nu ne suparam. Eu atunci m-am suparat, dar acum zambesc. Asa e firesc sa fie!

de ana cristina