joi, 21 iulie 2011

Numele trandafirului (Umberto Eco)

Numele trandafirului este un roman filozofic, exceptional.... mare pacat ar fi sa il lasati sa va scape.Actiunea se petrece intr-o abatie din crestetul muntilor, iar acolo unde totul ar trebui sa fie, daca nu sfant, cel putin foarte aproape de sfintenie, diavolul este mai prezent ca oricand.Cine este diavolul? Aceasta este intrebarea la care vine sa raspunda Guglielmo, un calugar de care eu, iertata fie-mi ratacirea, m-am indragostit.Cativa calugari mor in abatie in mod misterios, iar singurul care detine informatii despre cele intamplate , este tocmai abatele.Acesta insa nu are voie sa spuna nimic  deoarece se afla sub juramant , iar ceea ce a aflat, a aflat sub taina spovedaniei. O legatura impotriva firii exista intre calugarii din abatie si de aici lucruri grozave incep a se petrece.Si cand spun impotriva firii, ma refer la homosexualitate. Un schimb grotesc , relatii sexuale in schimbul unor informatii dintr-o carte interzisa.
Atmosfera blasfemica  si-ar face simtita prezenta intr-un mod profund, poate pana la revolta, daca autorul nu l-ar fi inzestrat pe Guglielmo cu un farmec extraordinar, cu un umor taios, rece, obiectiv - un umor care nu te face sa privesti lucrurile cu o mai scazuta profunzime, profunzimea exista , dar atitudinea lui hazlie transmite cititorului o lejeritate splendida. Prin urmare, pot spune ca sentimentul dominant este format dintr-o minunata profunzime lejera. Iar intre ei, intre cei ce se cred aparatori ai divinitatii, numai el - Guglielmo- aparatorul adevarului, pare cu adevarat sfant.Sfintenia lui e insa aparte, depaseste cu mult cliseul! Sfintenia lui e logica, e pe cat de complexa, pe atat de simpla, e cultivata, se bazeaza pe experienta, pe cunoastere....pe stiinta.O sfintenie izvorata din stiinta  intr-o abatie in care stiinta e blamata, dar folosita de cei mai mari in functie pentru a-i convinge pe subalterni ca ea nu exista, si ca doar Diavol si Dumnezeu exista.Iata, stiinta convinge ca nu exista stiinta, prin mijloace stiintifice.Conflicte de idei religioase, viziuni habotnice, minciuni, suferinta,crima, flacari la figurat, flacari la propriu... cu toate acestea insa, finalul Numelui trandafirului este precum o ploaie calda peste un foc devenind periculos.Focul in sine este precum o ploaie.
Nu stiu daca a existat acel finis coronat opus, tot ce se intampla , toata tragedia pe care aflarea adevarului o cerea, parca nu isi mai are sensul la final. Spun asta gandindu-ma la faptul ca desi iesit la iveala misterul, cine se mai bucura de el, de adevar? Cine...? Se mai bucura cineva, daca se poate spune ca se BUCURA, dar ce bucurie! O bucurie amara ce stroarce picaturi rare si dulci in suflet. Adso, povestitorul, copilul care invata alaturi de Guglielmo, este poate singurul care pe plan personal a putut trage  o concluzie, iar concluzia este pe un sfert spusa chiar de titlul cartii. Poate nu e cea mai fericita concluzie, dar macar exista una, ca un fel de punct...de convingere, dar in ceea ce priveste actiunea in ansamblu...totul se sfarseste lasand impresia unei continuari intr-o treptata si lenta uitare.Dar veti vedea, romanul este de neuitat!

Citate Numele Trandafirului;


...este dat tinerilor sa se lege de un barbat mai in varsta  si mai intelept nu numai din pricina farmecului vorbirii sau a ascutimii judecatii sale , ci si pentru forma invelisului  din afara al trupului , care-i devine foarte draga , cum se intampla cu faptura tatalui, caruia-i cercetezi gesturile , mahnirile si ii iscodesti zambetul – fara ca vreo umbra de luxurie sa murdareasca felul acesta (poate singurul neintinat) de dragoste trupeasca…


...tineretea nu mai vrea sa invete nimic, stiinta e in decadere, lumea intreaga umbla in cap, niste orbi conduc alti orbi si-i fac sa se prabuseasca in prapastie, pasarile se arunca inainte de a fi inceput zborul , magarul canta la lira, boii deseneaza.
                                             
Daca un pastor greseste, trebuie separat de ceilalti pastori, dar e o nenorocire daca oile incep sa nu mai aiba incredere in pastori.

Dumnezeu ne vorbeste din adancul sufletului nostru.

Nu toate adevarurile sunt pentru toate urechile.

Monstrii exista pentru ca fac parte din proiectul divin, si chiar in trasaturile inspaimantatoare ale monstrilor se vadeste puterea Creatorului.

Anumite plante cresc si intr-o clima potrivnica lor daca le pregatesti pamantul din jur si le dai ce le trebuie.

Nu cladi un castel de banuieli pe un cuvant.

Totusi imi place sa ascult si cuvintele si pe urma sa ma gandesc la ele.

Lasa-ti sufletul sa vorbeasca, intreaba figurile, nu asculta limbile. 

Inchizitorii sunt cei care-i  creaza pe eretici.

Natura este buna pentru ca este fiica lui Dumnezeu.

Cunoastere prin deformare.

Se cuvine ca lucrurile divine sa fie expuse mai degraba in figuri de corpuri pacatoase decat in figuri de corpuri nobile.

Era vorba de a sti de fapt,daca metaforele si jocurile de cuvinte, si enigmele care par nascocite de poeti pentru simpla placere, nu ne ajuta sa rationam asupra lucrurilr intr-un chip nou si surprinzator, si eu spun ca si aceasta este o calitate care se cere de la un intelept.

Daca memoria este un dar de la Dumnezeu, si capacitatea de a uita poate fi foarte buna si este pretuita.

Nu intotdeauna secretele stiintei trebuie sa se afle la indemana tuturor, intrucat unii ar putea sa le foloseasca in scopuri rele.

Uneori e bine ca anumite secrete sa ramana tainuite in discutii oculte.Aristotel spune in cartea secretelor ca a dezvalui prea multe ascunzisuri ale naturii si ale artei inseamna sa rupi un sigiliu ceresc, si ca multe lucruri rele ar putea iesi de aici.

Se poate pacatui din prea multa locvacitate dar si din prea multa tacere.

Nu trebuiesc inmultite explicatiile si cauzele fara ca si fie o neaparata trebuinta de ele.

Stiinta nu consta numai in a afla ceea ce trebuie sau se poate face, ci si in a afla ceea ce s-ar putea face si care poate ca NU trebuie facut.

Sa nu crezi niciodata in reinnoirile genului uman cand vorbesc despre el curiile si curtile cele mari.

Uneori este drept sa te indoiesti.

Oamenii simplii sunt vite de taiat, de folosit cand sunt buni sa incurce puterea adversa, si de sacrificat cand nu mai sunt buni de nimic.

Beneficiaza de nebunia divina a centenarilor.

Prima indatorire a unui inchizitor este de a-I banui in primul rand pe cei ce par sinceri.

Trupul nu se bucura in liniste de odihna decat in orele de noapte.

Aceeasi natura umana sta inaintea dragostei de bune cat si inaintea dragostei de rau.

Impotrivirea dintre bine si rau nu va putea fi niciodata armonioasa.

Oamenii simplii nu pot sa-si aleaga erezia, ci se aduna pe langa cine predica pe melagurile lor, pe langa cine trece prin satul lor sau prin piata lor.Si tocmai din asta trag profit dismanii lor.

Greseala este sa crezi ca mai intai apare erezia , apoi vin cei simplii care i se daruiesc si se incarca de pacate.De fapt la inceput apare conditia oamenilor simplii, apoi vine erezia.

Tot ce putem face este sa privim mai bine.

Oamenii saraci , deposedati , idioti si nestiutori de carte vorbesc adesea cu gura lui Dumnezeu.Oamenii simplii au ceva in plus fata de doctori cre se pierd adesea in cautarea legilor mult prea generale.Ei au intuitia individualului.Dar singura aceasta intuitie nu ajunge.Oamenii simplii dau de stire despre un adevar al lor, poate mai adevarat decat cel al doctorilor bisericii, dar apoi il folosesc in gesturi negandite.........Marele Bonaventura spunea ca inteleptii trebuie sa aduca la limpezime conceptuala adevarul implicit in gesturile oamenilor simplii.

Se nasc intelepti in afara manastirilor si inafara catedralelor, ba chiar si in afara universitatilor.

N-am vazut niciodata o masina care , fiind ea fara cusur in descriptia filozofilor, sa fie apoi si perfecta in functionarea ei mecanica.In vreme ce cosorul uni taran , pe care niciun filozof nu l-a descris, functioneaza perfect.

Linia care desparte binele de rau e atat de subtire.

Si tu stii cat de multe persoane sfinte au anuntat ca Antichristul viitorului va veni din neamul celor circumscrisi.

Dragostea simtita de suflet , daca nu este inarmata si controlata, ci vine luata cu dulceata, ajunge apoi a cada sau sa pricinuiasca dezordine.Ah, dragostea are felurite insusiri, mai intai ea face ca sufletul sa fie cuprins de bucurie, apoi il doboara ranit...Dar apoi capata caldura adevarata a iubirii divine si striga, se tanguie, se face piatra pusa la cuptor ca sa crape, ca piatra de var, si trosneste mangaiata de flacara.

In asa fel este natura oglinzilor incat chiar daca stii ca sunt oglinzi, ele nu inceteaza sa te  nelinisteasca.

Nimic mai mult nu da curaj decat frica altuia.

Adevarul nu se poate imparti, straluceste prin propria sa claritate si nu ingaduie sa fie imbucatatit de interesele sau de rusinea noastra.

Limba gesturilor si a fetei este mai universala decat cea a cuvintelor.

Atotputernicul a creat toate lucrurile intru bunatate si frumusete.

Nimic nu poate potoli mai bine trupul si mintea decat o baie.

Logica poate sluji la multe, cu conditia s-o patrunzi bine , dar sa stii sa si iesi din ea.
Invata sa gandesti cu capul tau.

Nu vo cauta niciodata paiul in ochiul altuia, de teama sa nu dau peste barna din ochiul meu.Dar iti voi fi recunoscator pentru Toate barnele de care vei voi sa-mi vorbesti in viitor.Asa vom discuta despre trunchiurile de lemn mari si zdravene si vom lasa paiele sa zboare in aer.

Am parasit comunitatea ca sa ma darui vietii ratacitoare.

Ori sa te revolti, ori sa tradezi, noi, cei simplii,avem prea putin de ales.

Uneori cei simplii inteleg lucrurile mai bine decat cei invastatti.

Adevarul va va face liberi.

La carnaval totul se face pe dos.

...apoi imbatranesti, nu inteleptesti, ci doar te lacomesti.

Dorintele aprinse nu sunt rele in sine, daca sunt potolite de vointa povatuita de sufletul rational.

Pricina dragostei este binele, si ceea ce este bine se defineste prin cunoastere, si nu poate fi iubit decat ceea ce este aflat ca bine.

Bunatatea lui Dumnezeu este aratata si prin fiarele cele mai inspaimantatoare.Ba chiar si aceste fiare dezgustatoare canta pe feluritele lor limbi lauda intru slava Creatorului si a intelepciunii sale.

Orice cruma faptuita pentru stapanirea unui obiect, natura obiectului trebuie sa ne dea o idee, chiar si palida, despre natura ucigasului.

Cunoscatorii lucrurilor Dumnezeiesti nu se tem sa proclame ca papa este un eretic.

In loc sa concep o singura greseala , nascocesc mai multe, si asa nu devin sclavul nici uneia.

Se vorbeste si tacand.

Se fac pacate si din dragoste prea mare fata de Dumnezeu.

Nebunii si copii spun intotdeauna adevarul.

Antichrist vine IN toti si pentru toti, si fiecare face parte din el.

Oamenii simplii platesc intotdeauna pentru toti, chiar si pentru cei care vorbesc in favoarea lor.

Un vis este o scriptura, si multe scripturi nu sunt altceva decat vise.

Legea se impune prin spaima.

Diavolul nu este principele materiei, diavolul este obraznicia spiritului, credinta fara zamet, adevarul care nu este cuprins niciodata de indoiala.

Mana lui Dumnezeu creeaza, nu ascunde.

Dumnezeu i-a creat si pe monstrii si pe tine, si despre totul vrea sa se vorbeasca.

A fi condamnat de propriul tau refuz de a fi cunoscut.

Antichristul poate lua nastere chiar din credinta, din dragoste prea mare fata de Dumnezeu, sau de adevar.Teme-te de cei dispusi sa moara pentru adevar, care de obicei fac foarte multi oameni sa moara impreuna cu ei, asdesea inaintea lor, uneori in locul lor.

Datoria celui care ii iubeste pe oameni este sa-i faca sa rada de adevar, sa faca adevarul sa rada, pentru ca singurul adevar este sa invatam sa ne eliberam de pasiunea nesanatoasa pentru adevar.

Ce poti face mai bine, e putin.

Stat rosa pristina nomine, nomina nuda tenemus. 




               


duminică, 12 iunie 2011

Van


 Atat de rascolitoare-aceasta amorteala
Precum un parazit ce sapa inspre a-ntaririi boala.
Ca si o teama colosala, se strange si se-nmulteste
Ascunsa-n scoarta cerebrala, creieru-l secatuieste.

Atat de rascolitoare-aceasta oboseala
Precum inspiratia ce-si cata poet in inima goala.
Ca si o sala ce vazut-a numai nunti vara de vara
Ce-a fost metamorfozata intr-o casa mortuara.

Precum o ablutiune facuta-n fierbinte smoala
Ca si-un petec de catune-n care o casa regala
Ar fi-nvelita-n letargie
Intr-un vid necrutator de vesnica zadarnicie.


Ana Cristina/ mai 2011

joi, 19 mai 2011

Amiaza urbana

19 mai 2011/ana cristina 

Sosele intortocheate,
Vesnic treze semafoare,
Cai ferate
Si pe frunti sudoare.

Zebre-aglomerate...
Claxoane cu nerabdare
...aspru apasate
Cladesc enervare.

La flanc de-ntortochere
In curanda-apropiere,
Un lac mic in multa verva
Abia daca se observa.

Pe centru, o catedrala
Saracacios imbracata
Intr-o-arhitectura goala
Insipid simplificata.

La usa-i stau cersetori
Dornici pentru exploatarea
Multor suflete ce vin
Sa-si caute aici iertarea.

Mincinosi cu mult tupeu
Tot si tot mai multi exista,
Cer timid cate un leu
Si de nu le dai, insista.

Inspre teatru, magazine
Mereu de gheliruri pline ,
Dichisite vanzatoare
Mint frumos, convingatoare.

Si de ar veni o ploaie
`n asta hojma agitare
`ntrucatva sa mai inmoaie
Din augusta poluare...

Of... de ar trazni putin
In bubele omenirii
Sa arda impetuos
In  stacojiile pieirii.




miercuri, 18 mai 2011

Parc cu ciori

 14 mai 2011/ana cristina 

O alee de-asfalt
Galant se desfasoara
Prin fata unei banci
Cu scandura murdara.

Un copac inalt
Din vremi de-odinioara
Cu crengi, forme de lanci
Pe sol frunze-si coboara.

Si-n juru-i zabovesc
Arbori mici si mari
Mai toti batrani si grei
La poale-si cresc lastari.

Masive statui
din piatra slefuita
Parca-au transpirat tot stand,
Sub bolta crud de insorita.

In poiana, arsitei
sunt date sa le sape...
Stancile ce-au inceput
De sete sa se crape.

Banci sunt mai `nainte
Alte banci murdare...
Asteptandu-si amorezii
Triste si cugetatoare.

Dar cine oare sa vina
In asta sinistritate
Unde corbi si ciori se bat
Pe hoituri abandonate.

Pe crengile bifurcate
De prin cuiburi puii tipa
Ascutit si enervant,
De glas parca fac risipa.

E-mpanzit de zgripturoaice,
E atat de-nsingurat,
E secat de frumusete
Parcul e abandonat.

Si-n van bancile asteapta
Cand in jur de corbi e plin
Amorezi sa gazduiasca...
Amorezi ce nu mai vin.

marți, 17 mai 2011

Pianului

19 ianuarie/2010/de Ana Cristina

Din albe esti facut si negre
Din tacute nonculori...
Ne spui despre tenebre,
Despre paradis si flori.
Vorbesti despre lacrimi, zambete, fiori...
Adormi in tine patimi,
Unde-i noapte, semeni zori.

De-atatea maini tu esti atins
Ce scriu sentimente-n tine...
Si focuri cate-ai stins,
Arzandu-ti propriul sine.

Esti zacamant de pasiuni,
Latente-adese ori...
De emotii efemere
Si de sori nemuritori.

Si chiar facut din nonculoare,
Cand in suflete-avem nori,
Tu cantand, in noi rasare
O lume de vii culori.

Si sorbind din noi in tine
Acei nori de tulburare,
Incet apui, incet devii...
Monument de neuitare.

Mai apoi te stingi de tot
Impietrindu-te-n plointe,
Devenind o de poveste
dulce-aducere aminte.

Vacanta vietii

Cea mai frumoasa vacanta pe care am avut-o?... A fost acea vacanta prin care trece fiecare om in procesul de maturizare. Daca am considera viata o poveste, o carte, ea ar avea introducere, cuprins si incheiere, deznodamant. Dar, asa cum orice inceput are un sfarsit, se poate spune ca orice sfarsit are un inceput. Introducerea vietii ar fi copilaria, cuprinsul ei ar incepe cu adolescenta... Pot spune, prin urmare, ca vacanta cea mai frumoasa pe care am avut-o a fost adolescenta. Adolescenta este vacanta vietii, este pragul pe care trebuie sa il trecem pentru a intra in camera vietii care urmeaza a ne gazdui...

A fost o vacanta care, in momentul in care am trait-o, mi s-a parut a fi una in care voi ramane mereu... A fost o vacanta pe care uneori mi-as fi dorit sa o parasesc cat mai repede. La momentul respectiv nici macar nu mi-am dat seama ca sunt in vacanta si ca trebuie sa vizitez cat mai multe lucruri frumoase, trairi, oameni. Am vizitat multe senzatii, insa dupa ce am iesit din aceasta vacanta sau dupa ce vacanta m-a parasit, ca sa spun asa, am realizat ca puteam sa fac mult mai multe lucruri, ar mai fi fost loc de atatea... In mod sigur, adolescenta este cea mai frumoasa vacanta pentru 90% dintre noi, doar exceptiile nefericite nu au parte de asa ceva.
Este un sentiment paradoxal cum, in aceasta perioada, adolescentii se simt atat de incoltiti din toate partile, mai ales de catre parinti ori profesori: Nu fa aia, nu fa aialalta! Numai in vacanta nu se simt, saracii, nici eu nu m-am simtit in vacanta de multe ori.
Cand primeam vacanta mare, de vara, ma bucuram enorm, ca mai apoi sa imi fie dor de scoala, abia asteptam sa inceapa... Degeaba era vacanta cea mare, daca la un moment dat plictiseala isi facea simtita prezenta. Ce este prea mult strica! Este exact ca si cu somnul, este necesar sa ne odihnim, dar trebuie ca dupa maxim 8 ore sa ne trezim, chiar daca senzatia de somnolenta exista la trezire, inevitabil... Daca ne lasam ispititi de aceasta stare si mai lenevim in pat o ora sau doua, dupa ce ne trezim ne doare capul, ne trezim direct obositi. Asa si cu vacanta...
Dupa ce trece insa atat de frumosul concediu al vietii, abia atunci realizeaza cu totii ca au iesit dintr-o perioada de recreere superba, in care niciodata nu vor mai intra. Dupa ce trec pragul "cuprinsului vietii", niciodata nu se vor mai indragosti pentru prima data, se vor indragosti desigur, dar nu pentru prima data, nu ca prima data, nu cu acele emotii. Niciodata nu vor mai pacatui inocent, ci vor pacatui... Si pacatul va ramane pacat, mai aspru penalizat. De ce? Pentru ca discermanatul isi va intra in rol. Niciodata nu vor mai visa in modul in care au facut-o in... vacanta. Eu visam ca si cum visele erau atat de usor de realizat, nu aveam timp sa observ ca nu se poate sa le materializez, imi doream unele lucruri atat de mult incat traiam in iluzia ca sunt deja ale mele. Sau traiam cu senzatia continua ca sunt la un pas sa le obtin. Eram ce vroiam eu sa fiu. Am fost intr-o continua relaxare, intr-o continua descoperire de noi frumuseti. Stresul pe care credeam ca il aveam atunci, am realizat acum ca el nu era decat o... vacanta pentru recreere.
Oricine are nevoie de o vacanta, nu doar noi oamenii, ci si sentimentele si simtirile noastre. Asa cum atunci cand suntem prea stresati e nevoie sa ne luam o vacanta pentru a ne recrea, tot asa unde e o continua recreere... trebuie sa o punem in balanta cu putin stres. Fiecare lucru are un opus, fiecare sinonim are un antonim, fiecare diminutiv are un augmentativ. Toate aceste lucruri servesc la formarea echilibrului, echilibrul inseamna alternanta binelui si raului, deci sa nu ne suparam. Eu atunci m-am suparat, dar acum zambesc. Asa e firesc sa fie!

de ana cristina

Oamenilor mari

Pe cei care au dat maretia culturii romanesti nu ar trebui sa ii uitam. (Insa in ziua de astazi suntem prea preocupati de ziua de maine, deci nu ne mai ramane prea mult timp sa ne aducem aminte de ei...)

Scriitorii, de exemplu, cu opere atat de frumoase, pline de intelesuri, de lectii de viata. Sunt cativa care mie mi-au placut in mod deosebit: Eminescu, Bacovia ,Minulescu, Eliade... Dar, evident, ei sunt doar niste exemple la indemana, sunt multi altii a caror memorie merita pastrata in nemurire. De ce au fost ei oameni mari si de ce ar trebui sa nu ii uitam? Pentru ca ei, prin opera lor, au stiut sa ne arate viata dintr-o multime de puncte de vedere. Ne-au oferit personajele create de ei ca prieteni, prieteni ideali carora le-am putut descoperi secretele... dintre cele mai personale si mai de nespus. Acesti prieteni din literatura niciodata nu ne vor critica pe motiv ca i-am vorbit de bine sau de rau, niciodata nu ne vor reprosa ca am facut ceva gresit la adresa lor. Ei ni se ofera pe tava, cum s-ar zice, ne ofera deplina libertate de a-i critica sau nu. Acesta este un motiv pentru care nu ar trebui sa ii uitam pe cei care si-au pus amprenta asupra culturii noastre. Ei ne-au oferit lumi prin povestile lor... lumi in care sa traim cum vrem si sa experimentam orice. Ne-au oferit lecturi pe care citindu-le, sa ne faca sa calatorim oriunde dorim, feriti fiind de ochii lumii si mai ales de spiritul ei critic, ne-au oferit libertate a sufletului. Dar cati dintre noi mai inteleg sensul acestor cuvinte, sunt doar fabulatii pentru majoritatea tinerilor. Si, sincer, nici macar nu stiu daca e vina lor... Societatea in sine nu mai da timp acestor aspecte spirituale, culturale. Exista un citat care spune ca nu suntem fiinte umane cu experiente spirituale, ci fiinte spirituale cu experiente umane. Ar trebui sa nu uitam acest lucru. Oamenii mari prin creatiile lor au dovedit acest aspect fara doar si poate, trebuie doar sa avem bunavointa sa ii descoperim. Poate ca undeva in viitor, cand lumea va fi exagerat de robotizata, iar oamenii isi vor da seama ca nu este bine si ca o evolutie asa cum ei o concep acum (cu din ce in ce mai multa tehnologie) nu inseamna altceva decat o autodistrugere. Poate ca atunci vor cauta urmele acestor oameni mari... Asa cum dupa multe defrisari ale spatiilor verzi in favoarea constructiilor, oamenii si-au dat seama ca au facut rau, asa se va intampla si cu aceasta cultura a noastra care este inlocuita cu activitati superficiale. Cultura poporului nostru este ca o vietate latenta. La un moment dat va rabufni, nu are rost sa fiu absurda sa spun ca se va intampla in viitorul apropiat, nu... Dar se va intampla la un moment dat! De asta nu trebuie sa ii lasam sa moara pe acesti oameni mari... Pentru ca ne-au oferit prieteni, prieteni care sunt acolo mereu pentru noi, din greselile carora putem invata, care nu se vor plictisi niciodata de noi, indiferent de cate ori am dori sa ne refugiem in brtatele lor. Desi suna a cliseu, prietenii sunt atat de importanti! Iar ei nu se mai gasesc in mondenitatea ori modernitatea de azi.
Oamenii mari probabil au simtit si ei acest lucru la vremea lor, din acest motiv au creat atat de multi prieteni adapostiti in paginile cartilor.

de ana cristina