Cand 8 Martie are legatura cu barbatii

Ce vor de la noi? Nu mare lucru. Vor să le spunem că au slabit şi că geanta se asortează cu pantofii. Vor să remarcăm când s-au tuns şi şi-au vopsit părul. Vor să le spunem noapte bună sau bună dimineaţa. Să nu ne lăsăm ciorapii în mijlocul sufrageriei, să ducem din când în când gunoiul şi să supravieţuim unui episod din „Grey’s Anatomy“. Mai vor ca uneori să ne trezim şi să învelim copiii, să-i ducem la şcoală şi, câteodată, să le surprindem cu un buchet de flori.

Nu ne vor cere niciodată să schimbăm lumea şi, deşi suntem pregătiţi în fiecare moment s-o facem, chestia asta le lasă reci. Nu ne vor cere niciodată să le aducem luna de pe cer, deşi lucrul ăsta îl promitem de la a doua întâlnire. Nu ne vor cere niciodată să ne dăm viaţa în numele iubirii, deşi de la 18 ani suntem pregătiţi să facem sacrificiul suprem în numele dragostei – la nivel declarativ, bineînţeles. Da, şi spre surprinderea noastră, nu ne vor cere niciodată să le cumpărăm cel mai frumos inel, cel mai scump ceas, telefon, geantă, pantofi, maşină, emoţionându-se egal şi atunci când primesc o simplă floare sau cel mai preţios diamant.

Ne enervăm atunci când plâng fără motiv. Ne supărăm că nu se uită cu noi la fotbal. Mereu suntem surprinşi de reacţiile lor neaşteptate şi ni se întâmplă cel puţin o dată pe zi să le privim ca pe fiinţe venite de pe altă planetă. Suntem descumpăniţi când tac şi avem senzaţia că ne pedepsesc. Şi nemultumiţi că le doare capul prea des. Ne e teamă să le însoţim la cumpărături şi trăim mereu cu senzaţia că îi urăsc pe amicii cu care ieşim la bere.

Sunt atâtea lucururi care ne despart. Ne fac să suferim fără să realizăm că şi noi le provocăm durere. Dar despre ele nu vorbesc niciodată. Mereu şi mereu găsesc un motiv să se sacrifice – pentru o prietenă, pentru cineva din familie, pentru copii, pentru proiectele noastre abstracte. Le povestim ce ne propunem şi cât de importante sunt ideile noastre. Le privim în ochi şi avem senzaţia că nu pricep nimic. Dar atunci când ne simţim părăsiti, lipsiţi de speranţă, când toate visele s-au năruit, ne auzim strigaţi în felul acela unic, iar mâinile lor cu degete lungi ne aranjează părul şi apoi ne zâmbesc. Abia atunci realizăm că nimic nu e pierdut. Că oricât de singuri ne-am simţi şi oricât de neînţeleşi, au fost mereu lângă noi şi ne-au ajutat într-un fel misterios, oferindu-ne sufletul lor.

Nu le înţelegem şi le rănim deseori. De multe ori suntem egoişti şi vrem totul prea repede. Suntem posesivi şi orgolioşi şi niciodată nu avem timp pentru gesturi frumoase. Trăim în lumea noastră înconjuraţi de scoruri, de partide de pescuit, de motoare, subjugaţi de o echipă de fotbal sau colecţionând timbre, trenuleţe electrice, soldaţi de plumb, monede, ceasuri sau cutii de chibrituri. Pasionaţi de istorie, de alpinism, de jogging, de golf, de curse de maşini, de jocuri de strategie, de arme, de civilizaţii extraterestre sau de propria slujbă, tot timpul uităm ca ele se află în camera cealaltă, uneori la o lungime de braţ, şi asteaptă să spunem bună dimineţa sau noapte bună… dupa caz.

Sursa: eva.ro

Argument

 Cărţile, fie cele citite, fie cele scrise sunt marele spaţiu al vieţii mele, întrucât niciodată n-am cunoscut trândăvia, ci doar zbaterea fiinţei în tumultul vremii atât de ancorate în slugarnice realităţi contemporane.

Profesiile liberale în România, reprezintă a treia etapă în creaţie, gândire şi realizare, în afară de romanistică, după Organizarea avocaturii şi activităţii notariale şi respectiv Asistenţa juridică în managementul societăţilor comerciale, într-o perioadă de 7 ani, de profunde transformări economice, sociale şi politice, respectiv, după aderarea României la Uniunea Europeană.

Analiza profesiilor liberale la răspântii europene nu este decât oglinda în care ne ajustăm ţinuta pentru atâtea evenimente viitoare.

Ajustarea este obligatorie, deoarece obişnuinţa individuală este coruptă de situaţia mulţimii. Cu îngăduinţă am strecurat nemulţumirile faţă de încetineala reformelor legislative, faţă de mântuiala în procesul elaborării proiectelor legislative şi nu în ultimul rând, de duhul plângăreţ şi nu întotdeauna justificat, de a fi în rând cu lumea. În rând cu lumea europeană, nu înseamnă totală supunere, ci înţeleaptă colaborare, de vreme ce suntem parteneri egali atât în privinţa obligaţiilor cât şi a drepturilor. Am lăsat la urmă drepturile, deoarece raportul de supuşenie (pe care nu-l recunoaştem) nu ne îngăduie o armonizare a vocii, iar urechile unora nu sunt dispuse a ne asculta simfoniile răsuflate sau atât de învechite.

Parafrazându-l pe Maurus Terentianus cu maxima, „Habent sua fata libelli”, deci şi „Cărţile îşi au soarta lor”, rămân mereu cu speranţa că „cititorii lor”, vor răscoli printre rânduri, înţelesurile şi sensurile devenirii noastre. În caz contrar, teama de „necitire” nu poate fi decât un semn de desconsiderare al semenilor, de vreme ce numai, „părerea ta contează” iar opinia altuia mereu potrivnică nu seamănă decât furtună.

Aşadar, seminţele au fost aruncate din palma semănătorului în ţărâna unei lumi contemporane, cu bune, rele pentru ca într-o zi secerătorul să se bucure de roadele viitoare.

Fie ca lumina lumii să inunde sufletele noastre, în semn de novissima verba , al cuvintelor de pe urmă, pentru a înflori peste timp în generaţiile viitoare şi peste eternitatea pământului…

Teodor Mara - Statutul Profesiilor Liberale / Arad 2007

Fata cu cercel de perla - film

Dupa ce tatal ei a fost orbit de o explozie ,Griet - o fata de numai 17 ani este nevoita sa se angajeze ca servitoare la o familie instarita, in casa pictorului lui Johannes Vermeer.Acesta ii observa spiritul de observatie  in ceea ce priveste culorile, motiv pentru care incepe sa o atraga in lumea sa: o lume in care pasiunea pentru pictura este ingradita, este patata de mediul familial, de sotia lui si de mama acesteia, doua femei care nu reusesc sa patrunda frumusetea dincolo de suprafata ei, considerand-o nici mai mult nici mai putin decat o modalitate de a face bani.Tablourile lui Johannes sunt pentru ele doar simple imagini care urmeaza a fi vandute.Nu este de mirare ca slabiciunea lui pentru Griet, o fata atat de tanara, frumoasa nu doar la chip ci si la suflet, apare precum o gura de aer curat.Desi nu se intampla nimic intre ei, scenele in care sunt singuri transmit o puternica tensiune erotica, dar curata, o tensiune foarte bine pazita –cred- de principii, de vreun motiv rational..sau poate de vreun sentiment cu adevarat pur.Vermeer, la comanda protectorului sau financiar o picteaza pe Griet. Tabloul este cu adevarat uimitor! Sotia pictorului, Catharina, isi da seama de intimitatea dintre el si servitoare.Afla despre pictura si fiind coplesita de durere, gelozie si nervi , insista sa il vada.Printre lacrimi intreaba de ce nu a fost ea cea aleasa pentru a fi pictata, Johannes ii raspunde: pentru ca tu nu intelegi.Si avea dreptate,Catharina nu intelegea, vedea numai stralucirea, dar nu si motivul existentei stralucirii.
Bijuteriile infrumuseteaza orice femeie, este adevarat, insa in momentul in care Johann ii pune un cercel de perla fetei (pentru a o picta), un cercel care apartine sotiei sale, apare o mica indoiala: oare nu cumva se intampla si invers? Oare nu cumva si femeia infrumuseteaza bijuteria? Am certitudinea ca raspunsul este da. Femeia este la randul ei podoaba bijuteriei.Oricat de valoros ar fi un diamant, oricat de frumos ar fi,daca cea care il poarta nu are o stralucire de sine statatoare, diamantul va ramane pe corpul ei, trist in blestemul stralucirii lui care ia vederea ochilor firavi si lacomi.Daca cea care il poarta are deja un suflet stralucitor, o bijuterie adusa alaturi de el nu face decat sa dubleze frumusetea, acea frumusete care patrunde sensurile, sensuri de prea multe ori uitate.
Un film tacut care-ti da timp sa observi detaliile, sa citesti privirile, gesturile si sa incepi sa iubesti (din nou) frumosul simplului de zi cu zi, un simplu care e de fapt o capodopera de maxima importanta pentru viata noastra.
                                

Regia Petter Webber 

Cu     Scarlett Johansson , Colin Firth 

Xandria – Neverworld`s end (2012)

Ultimul album Xandria m-a impresionat  mai mult decat ma asteptam dupa ce am vizionat aproape fara sa clipesc videoclipul piesei Valentine.In fiecare melodie se simte acel ceva arhaic, originar, salbatec, rebel…care iti gadila spiritul facandu-l sa vibreze, sa isi doreasca sa iasa din inchisoarea carnala, sa prinda aripi, sa evadeze in forta cu viteza luminii contopindu-se cu vazduhul, iar apoi sa inceapa sa isi tipe gloria prin perle de clape si viori, reprezentantele frumoasei in instrumentalul muzicii rock, si in gemete de chitara electrica, reprezentanta bestiei imblanzite de sentimentul coplesitor si pur al iubirii, bestie a carei violenta infinita se dezlantuie ca un paravan protector in jurul sufletului sau pereche. Un album ce te duce intr-o lume fantezista, o lume in care melancolia nu poate sa doara, ci doar sa imbrace sufletul cu energie pozitiva si ambitii nobile.Te face sa iei totul ca atare si sa vrei sa transformi atat bucuriile cat si tristetile intr-un singur cantec incoronat de pozitivism, de libertate absoluta, de lumina proaspata care dansand alaturi de intuneric, isi pune in valoare stralucirea subjugand umbra ce se vrea amenintatoare.

Este adevarat ca ceea ce se intampla pe acest album te duce instantaneu cu gandul la Nightwish (cu Tarja). Unii condamna fenomenul, nici mie nu imi vine sa spun ca e in regula ca o trupa sa copieze o alta trupa.Tot: intrumentalul, vocea Manuelei Kraller, versurile...aduc a Nightwish. Cu toate astea... la ce treaba buna au facut, nu-mi prea vine sa insist asupra acestui aspect.Sper insa ca urmatorul album sa fie cel putin la fel de bun, la fel de partrunzator, dar ceva mai individualizat...ca potential...nu se pune problema ca nu exista!

Album de colectie!! \m/

Extravagantul Conan Doi - De-a baba oarba - Vlad Musatescu

Intr-o epoca in care existenta ne este caracterizata (printre altele) de o viteza nociva, din pacate consecinta ( care se materializeaza in oboseala), justifica lipsa noastra de interes fata citit. Propriile nevoi (reale sau imaginare),nervozitatea provocata de neindeplinirea acestora, ne instraineaza de dorinta cunoasterii unor povesti nascocite de minti geniale."Sunt doar fantezisme irelevante, n-am timp de filozofeli, trairi ori suferinte ale unor personaje!"In mod constient sau nu, asa gandim multi. Din realitate ne procuram hrana pana la urma, asa ca dedicam vijelioasa noastra vietuire  mentinerii picioarelor pe pamant, adevarat, e de inteles.(desi nu-i de bun augur fenomenul). Si daca e mai greu cu intensitatile, daca nu exista dispozitie pentru impovarari de natura fantezistoliterarointensolacrimogena, atunci potfiti de va detensionati cu un roman de tot rasu! Ca doar cui nu-i prinde bine o portie zdravana de hohote zambarete! In "De-a baba oarba", caci despre acest volum este vorba, Conan Doi, scriitor si detectiv, isi cauta un coltisor de lume retras, in centrul caruia sa gaseasca linistea necesara terminarii unui roman.La recomandarea unei profesoare de pian, acesta ajunge intr-o localitate prahoveava, Coltiilupchii. Desigur gaseste liniste ioc. In schimb isi face buni prieteni, o veritabila echipa de comando alaturi de care mai tarziu il va demasca pe Guliver Naiba, un pretins mag (in realitate fost preot si escroc de nivel inalt), care sustine ca slujeste Diavolului -prea josimii si adancimii sale infernale. Naiba provoaca teama printre apartinatorii catunului motiv pentru care isi propun sa descopere misterul de care e inconjurat , Conan le vine in ajutor.Practicile Naibii sunt si ele de tot rasu, atat cele pe care le foloseste pe post de camuflaj  pentru a nu-si dezvalui adevarata ocupatie, cat si adevarata mesterie.

O poveste umoristica de nota zece plus, fiecare pagina provoaca cel putin un zambet larg!Cel putin!

Extravagantul Conan Doi cuprinde romanele De-a v-ati ascunselea,De-a puia gaia,De-a baba oarba, De-a baza.

Vaza cu flori

Acesta este un desen pe care l-am facut intr-o noapte in timp ce ascultam teatru radiofonic.Eram acasa.

Desi am fost mereu atrasa de desen(ca de multe alte forme de arta),nu am fost foarte talentata in acest sens.

Nu-mi aduc aminte ce s-a intamplat atunci.Sau daca s-a intamplat ceva.Stiu doar ca toata noaptea

am ascultat teatru.Am luat o foaie, un creion si am mazgalit.Mi-a iesit asta.Imi este un desen drag.

Nu pretind ca e mare branza, dar am o simpatie aparte pentru el.Cred ca este singurul desen in care

mi-am surprins cu adevarat starea de spirit pe care am avut-o intr-un anumit moment.Si nici macar nu am 

premeditat sa fac asta.Pur si simplu mi-a iesit,asta cred ca e frumusetea!Am uitat de existenta lui,nici nu stiu daca mai exista pe foaie.Se pare ca online-ul are utilitatile sale :)

Nu e editat in niciun fel.Ce drag imi e! Yeah, stiu ca sunt subiectiva pana la stele si inapoi,e doar mazgaleala, dar am dreptul, nu? :D

Stiu ca sunt sanse minime, inspre inexistente sa il copiati si sa-l postati pe nu stiu unde,dar asa preventiv va rog, daca prin absurd se intampla sa vreti sa faceti asta, sa nu o faceti.E o rugaminte.Insistenta.Multumesc mult pentru intelegere :D

de ana cristina

Ignoranta - Milan Kundera

 In 1968 Irena si Josef au plecat din Cehia imediat dupa invazia armatei rosii. Romanul urmareste reintoarcerea in tara natala a celor doi, dupa caderea comunismului.

Se intalnesc intamplator intr-un avion, ea il recunoaste pe el chiar daca au trecut douazeci de ani de cand nu se mai vazusera. Irena il abordeaza iar Josef din politete ascunde cu tact faptul ca femeia  ii era complet straina. 

In tinerete acesta o dorea ,insa pentru a scapa de traiul tensionat alaturi de propria-i mama , fata il refuza atunci alegand sa se casatoreasca cu Martin, culmea...un prieten de familie ales tot de mama Irenei.Mai  tarziu acesta deceda, Irena il intalneste pe Gustaf , un barbat alaturi de care isi face un rost.Totusi exista o nemultumire, atractia erotica dintre cei doi lipsea cu desavarsire. Aveau o viata frumoasa la Paris, dar intoarcerea in Cehia avea sa vina  cu  aventuri  nebanuite pentru amandoi.

Nici Irena si nici Josef nu se mai regaseau in tara natala, totul se schimbase, oamenii...obiceiurile, erau niste straini.Si daca la inceputul cartii se vorbeste despre o MARE INTOARCERE, in continuare cei doi emigranti aveau sa afle ca asa ceva nu putea sa existe.

Fiind coplesita de monotonie , de un sentiment ciudat, neplacut, Irena vede in intalinrea cu Josef  sansa de a readuce la viata povestea lor de iubire din tinerete , precum si sansa de a face o alegere de una singura, de a alege sa fie cu el. Era coplesita de un sentiment de dependenta, de inferioritate.Toate alegerile din viata ei fusesera facute de catre altcineva, mare parte din ele de carte mama care o trata cu indiferenta, cu o raceala  inexplicabila, de condamnat.

Simtindu-se neglijata  alege sa iasa cu Josef , singurul care parea sa ii inteleaga nostalgia, sentimentul amar provocat de instrainarea de tara. Intr-o camera de hotel, fiind sub influenta bauturilor alcoolice, Irena ii vorbeste obscen, il excita si fac dragoste.(postludiul e cu adevarat tragicomic)

In tot acest timp, Gustaf  ...ramas acasa alaturi de soacra lui (mama Irenei) intra in jocul pervers initiat de femeia batrana, il atrage intr-un dans lasciv in fata oglinzii si in final se culca cu el.

Povestea e mult mai complexa decat acest scurt rezumat, complexa din punctul de vedere al trairilor.Ea prezinta drama a doi emigranti, dorul de tara pierduta, dezamagirea reintoarcerii.Nu as spune ca e geniala, dar merita citita mai ales ca nu e foarte lunga.Emana o atmosfera ciudata de culoare gri prafos.Ne arata ca privitul in urma nu este intotdeauna sanatos, devine chiar daunator daca este practicat in exces.Exista si fragmente care atrag atentia asupra unor sensibilitati prin care oamenii pot trece si asupra consecintelor cedarii in fata acestor trairi fragile.

Parca lipseste ceva din carte, sau poate ca pur si simplu nu e “genul meu de carte”,ii lipseste ceva din structura profunzimii, nu stiu ce.Sau poate ca e un fel de profunzime pe care nu sunt eu capabila sa il inteleg...mai degraba asa.

Am subliniat cateva randuri care mi-au atras atentia :

“Nostalgia apare ca suferinta provocata de ignoranta”

“Toate previziunile se insala, ele spun adevarul despre cei care le fac, nu insa despre viitorul ci despre prezentul lor”

“Cu ea le fermeca pe femei, care intelegeau prea tarziu ca aceasta bunatate era nu atat o arma de seductie cat una de aparare.Ca sa le poata pastra si totodata sa le evite tragea in ele cu obuze de bunatate.Iar el, ascuns dupa norii exploziei, batea in retragere.” 

“Nostalgia nu sporeste activitatea memoriei, nu trezeste amintiri, ea isi este suficienta siesi, propriei sale emotii, fiind preocupata doar de suferinta sa”

“Dragostea este triumful timpului prezent”

“Intr-o zi vazandu-si noul iubit venind spre ea intr-o haina albastra, isi aminteste ca si cel dinainte ii placea albastru.In alta zi privind-o in ochi , el foloseste o metafora insolita pentru a-i spune cat sunt de frumosi; fata e fascinata vorbind despre ochii ei, primul iubit i-a spus aceeasi fraza insolita , cuvant cu cuvant.Coincidentele acestea o vrajesc.Cand nostalgia iubirii trecute coincide cu surprizele celei noi , se simte mai patrunsa ca oricand de frumusete.Imixtiunea fostului iubit in povestea traita acum nu este pentru ea o infidelitate secreta, din contra, o face sa-l iubeasca si mai mult pe cel care paseste langa ea.

Cu anii, va vedea in aceste asemanari o deplorabila uniformitate a indivizilor(care pentru un sarut, se opresc toti in aceleasi locuri, au aceleasi gusturi vestimentare, flateaza o femeie cu aceeasi metafora) si o monotonie plicticoasa a evenimentelor (care sunt vesnica repetare a unuia si acelasi); dar, ca adolescenta, saluta aceste coincidente ca pe niste miracole, dornica sa le descifreze intelesul.Faptul ca iubitul de azi seamana in chip straniu cu cel dinainte il face si mai extraordinar, si mai original, si fata e convinsa ca ii este, in chip misterios, predestinat.”

“Prin definitie, pasiunea este exces”

“Muzica devenita zgomot nu are forma; apa murdra a muzicii in care muzica moare”