Imagini Cherelus

Dan Puric- Despre femei

Edward Scissorhands

Cuvintele sunt de prisos, cel putin cuvintele mele.Oricat as incerca, nu as reusi sa redau in cuvinte emotia pe care acest film o transmite.E magic :)
Nu trebuie sa fii un romantic incurabil sa te indragostesti de el, e suficient sa fii om...si daca ai orgoliul ceva mai dezvoltat, e mai bine sa il vezi singur.Sa ai timp sa il traiesti si sa plangi.Nu va ganditi ca e vorba de vreun film cu tenta de telenovela siropoasa, e un film de fantezie, despre dragoste, despre puritate, despre frumos.Si cred ca avem nevoie cu totii de asta, daca ne e imposibil sa fim curati in viata de zi cu zi, o viata incarcata de frustrari, de minciuna, de lasitate, de egoism si de o falsa iubire, o iubire cladita pe criterii oribil de superficiale, barem cateva zeci de minute sa ne permitem sa evadam intr-un abis de oxigen sentimental vizionand aceasta capodopera.Stiu, ar putea sa para exagerat faptul ca ii spun capodopera, insa felul in care povestea reuseste sa stoarca sufletul de propriu-i noroi, macar pentru cateva clipe, ma motiveaza sa ii spun asa.
Edward este practic o masinarie, este construit de catre un batran care locuieste singur intr-un castel.Din pacate batranul moare inainte de a-si termina "constructia", iar Edward ramane fara maini, in locul acestora avand foarfece.Sculpteaza natura intr-un mod uluitor folosindu-se de ele, acolo unde se afla un  tufis banal, omul foarfeca il transforma intr-o opera de arta.Punctul culminant este reprezentat de catre dragostea pe care ajunge sa o poarte unei adolescente care locuieste la poalele dealului castelului sau.O iubire atat de curata, de sincera, incat daca esti mai sensibil ajungi sa iti fie cu adevarat sila de mare parte din "iubirea" asta ce pretindem ca ne-o purtam noi oamenii, de asa zisa prietenie care nu dureaza mai mult decat dureaza un anumit interes.Un film pe care trebuie sa il vada oricine indiferent de varsta, indiferent de experienta, indiferent de caracter.
Cum spuneam, imi este imposibil sa redau in cuvinte emotia pe care mi-o transmite, prezentarea mea este cu adevarat modesta, inca sunt sub influenta emotiei  revederii acestui film si sunt blocata intr-o stare de bine,de liniste, fie ea si trecatoare. Cine nu a apucat sa il vada, sa nu il rateze, repet: E magic :)

Therion - Theli (album de colectie)

Daca citesti asta si n-ai ascultat inca albumul, lasa naibii citeala si fa rost de muzica!

Singurul motiv pentru care Theli este preferatul meu(in sensul ca toate lucrarile trupei sunt superbe in egala masura) : marcheaza prima intalnire cu Therion....si nu doar cu Therion, pot spune prima intalnire cu muzica rock.Un casetofon vai de capu` lui, plin cu bete si cu pietricele care-au fost indesate la marginea butonului play.De la o vreme nici buton nu mai avea, nici usita la caseta...dar functiona, asta era important.Se intampla prin clasa a opta.I-am iubit de la prima nota muzicala. Poate nu ma duce mintea, dar am momente in care nu inteleg de ce nu ii iubeste toata pupulatia  planetei! Trupa asta e incredibila! Nu as putea sa fac o comparatie intre albume, toate sunt divine.Rock simfonic de cea mai buna calitate, cea mai buna am zis! Nu mai vorbesc despre versuri...daca te apuci sa studiezi toate zeitatile carora li s-a facut onoarea de a fi invocate in muzica lor, s-ar putea sa devii, fara sa-ti dai seama....un doctoras mai mic in ale credintelor lumii.Desi ocultul e intens prezent in muzica lor, ascultandu-i simti ca te apropii de Dumnezeu. Acorduri foarte, foarte dark, dar care iti umple sufletul de lumina, voci puternice, coruri extraordinare, te inalta pur si simplu! Au o bogatie muzicala pe care nicio trupa din acest gen nu a reusit sa o egaleze.Si exista, mai exista trupe foarte bune, dar Therion au ramas pentru mine, de opt ani de cand ii stiu, pe locul intai. Vad in ei perfectiune, arta pura, munca, istorie, literatura, mister, energie dar si calm.O trupa care se respecta si care isi respecta ascultatorul, nu il lasa nici macar trecator sa aiba impresia ca s-ar putea plictisi ascultand-o ore in sir.Fiecare piesa pare o continuare a piesei dinaintea ei, precum o serie formata din mai multe carti scrise de un singur autor, dar care se pot citi independent, in orice ordine, fara ca sensul sa se denatureze.Se simte radacina comuna fara doar si poate, dar fiecare ramura in parte are flori diferite - un copac iesit din comun. Transmit ceva, ceva ce te face sa te simti mai aproape de esenta,de frumusetea vietii, de frumusetea cuplului alb – negru, mai aproape de tine, dar mai ales mai aproape de ceea ce e bun in tine....trebuie doar sa iti dai voie, restul va fi o consecinta.

Vincent

Curgand haotic

 Din umbra multelor pacate

Incercam sa rasarim,

Lepadati fiind de toate

Negrele ce le iubim.

Si ne-afundam mereu in sus

In varful marilor victorii

Unde draci pielea topesc

Si carnea railor notorii.

Si cadem si recadem

Si ne rugam si-apoi uitam...

Uitam ca ne dorim,

Si ne-amintim cand cerul lasa

Peste noi sa suferim...

Si iar dorim si redorim

De-acest praf sa ne caim.

Si ne caim si-apoi ne trece

Si iar ne inaltam uitand

Ca ne-ndreptam spre-o lume rece

Sufocata de adanc.

Si iarasi ne trezim...si ne rugam

Si iarasi adormim, iarasi uitam...

Inconstienti...

Cu focul ne jucam...si ne jucam...

ana cristina 2007

Cand 8 Martie are legatura cu barbatii

Ce vor de la noi? Nu mare lucru. Vor să le spunem că au slabit şi că geanta se asortează cu pantofii. Vor să remarcăm când s-au tuns şi şi-au vopsit părul. Vor să le spunem noapte bună sau bună dimineaţa. Să nu ne lăsăm ciorapii în mijlocul sufrageriei, să ducem din când în când gunoiul şi să supravieţuim unui episod din „Grey’s Anatomy“. Mai vor ca uneori să ne trezim şi să învelim copiii, să-i ducem la şcoală şi, câteodată, să le surprindem cu un buchet de flori.

Nu ne vor cere niciodată să schimbăm lumea şi, deşi suntem pregătiţi în fiecare moment s-o facem, chestia asta le lasă reci. Nu ne vor cere niciodată să le aducem luna de pe cer, deşi lucrul ăsta îl promitem de la a doua întâlnire. Nu ne vor cere niciodată să ne dăm viaţa în numele iubirii, deşi de la 18 ani suntem pregătiţi să facem sacrificiul suprem în numele dragostei – la nivel declarativ, bineînţeles. Da, şi spre surprinderea noastră, nu ne vor cere niciodată să le cumpărăm cel mai frumos inel, cel mai scump ceas, telefon, geantă, pantofi, maşină, emoţionându-se egal şi atunci când primesc o simplă floare sau cel mai preţios diamant.

Ne enervăm atunci când plâng fără motiv. Ne supărăm că nu se uită cu noi la fotbal. Mereu suntem surprinşi de reacţiile lor neaşteptate şi ni se întâmplă cel puţin o dată pe zi să le privim ca pe fiinţe venite de pe altă planetă. Suntem descumpăniţi când tac şi avem senzaţia că ne pedepsesc. Şi nemultumiţi că le doare capul prea des. Ne e teamă să le însoţim la cumpărături şi trăim mereu cu senzaţia că îi urăsc pe amicii cu care ieşim la bere.

Sunt atâtea lucururi care ne despart. Ne fac să suferim fără să realizăm că şi noi le provocăm durere. Dar despre ele nu vorbesc niciodată. Mereu şi mereu găsesc un motiv să se sacrifice – pentru o prietenă, pentru cineva din familie, pentru copii, pentru proiectele noastre abstracte. Le povestim ce ne propunem şi cât de importante sunt ideile noastre. Le privim în ochi şi avem senzaţia că nu pricep nimic. Dar atunci când ne simţim părăsiti, lipsiţi de speranţă, când toate visele s-au năruit, ne auzim strigaţi în felul acela unic, iar mâinile lor cu degete lungi ne aranjează părul şi apoi ne zâmbesc. Abia atunci realizăm că nimic nu e pierdut. Că oricât de singuri ne-am simţi şi oricât de neînţeleşi, au fost mereu lângă noi şi ne-au ajutat într-un fel misterios, oferindu-ne sufletul lor.

Nu le înţelegem şi le rănim deseori. De multe ori suntem egoişti şi vrem totul prea repede. Suntem posesivi şi orgolioşi şi niciodată nu avem timp pentru gesturi frumoase. Trăim în lumea noastră înconjuraţi de scoruri, de partide de pescuit, de motoare, subjugaţi de o echipă de fotbal sau colecţionând timbre, trenuleţe electrice, soldaţi de plumb, monede, ceasuri sau cutii de chibrituri. Pasionaţi de istorie, de alpinism, de jogging, de golf, de curse de maşini, de jocuri de strategie, de arme, de civilizaţii extraterestre sau de propria slujbă, tot timpul uităm ca ele se află în camera cealaltă, uneori la o lungime de braţ, şi asteaptă să spunem bună dimineţa sau noapte bună… dupa caz.

Sursa: eva.ro